Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Turcanu europarlamentar

Mihai Ţurcanu a preluat, azi, mandatul de membru al Parlamentului European. Anunţul oficial a fost făcut de preşedintele forului europarlamentar, Martin Schulz, în plenul reunit la Bruxelles.

Secretarul regional al PNL pentru euroregiunea Nord-Est va fi membru al Grupului politic al Popularilor Europeni, al Comisiei europarlamentare pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor şi al Delegaţiei pentru Relaţiile cu Canada. De asemenea, omul politic botoşănean va activa ca membru supleant în comisiile pentru Industrie şi Energie, respectiv Securitate şi Apărare. Mihai Ţurcanu îl înlocuieşte în Parlamentul European pe Eduard Hellvig, după ce acesta a preluat conducerea SRI.

„Este o onoare şi o responsabilitate să reprezint Botoşaniul şi celelalte judeţe din cadrul regiunii Nord-Est în Parlamentul European. Pornesc la drum cu gândul că avem o şansă imensă de dezvoltare, datorită apartenenţei la Uniunea Europeană, şansă pe care trebuie să începem să o valorificăm la modul concret. Moldova în particular şi ţara noastră în general nu îşi mai pot permite să rateze oportunităţile de reducere a decalajelor de dezvoltare şi de nivel de trai faţă de vechile state membre ale UE", a declarat Mihai Ţurcanu.

Eurodeputatul liberal a precizat că demersurile sale se vor concentra în special în direcţia promovării intereselor şi resurselor celor şase judeţe din componenţa regiunii Nord-Est. "Avem un potenţial economic şi uman de excepţie, dar zona noastră se numără printre cele mai sărace din UE. Trebuie să facem un efort major pentru a ieşi dintr-o inerţie ce s-a dovedit extrem de păguboasă pentru concetăţenii noştri. De aceea, intenţionez să îmi focalizez atenţia pentru stimularea de proiecte de infrastructură, identificarea de oportunităţi de cooperare între euro-regiuni şi apărarea drepturilor compatrioţilor noştri aflaţi la muncă în străinătate", a precizat Mihai Ţurcanu.

Europarlamentarul PNL a subliniat că, pe lângă aceste priorităţi, în cadrul comisiilor europarlamentare de specialitate va promova măsuri pentru îmbunătățirea siguranței alimentare şi protecția consumatorilor, pentru relansarea competitivității industriale a UE şi crearea de noi locuri de muncă, în special prin încurajarea întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi pentru o politică de securitate şi energetică mai eficiente în faţa presiunilor geostrategice cu care se confruntă statele europene.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Turcanu europarlamentar
DorohoiNews.ro, 25-03-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre
Șlincu Victor (69 ani) N. 05.05.1956 – D.26.01.2025 Cu inimile împietrite de durere ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro