Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Andrei_Dolineaschi,_Liviu_Dragnea

Președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, a anunțat vineri, 29 mai, că și-a depus demisia de la conducerea organizației județene, în semn de solidaritate cu fostul președinte executiv al PSD, Liviu Dragnea, care a renunțat la toate funcțiile politice în urma condamnării la un an cu suspendare în așa-numitul „Dosar al referendumului”.
 
„Renunț la conducerea PSD Botoșani pentru că această organizație a avut printre cele mai bune rezultate în toate campaniile electorale conduse de fostul președinte executiv al partidului, domnul Liviu Dragnea. Dacă a fost condamnat că a chemat oamenii la vot în timpul referendumului, cred că e normal să fiu solidar cu dânsul, pentru că și organizația pe care am condus-o a avut o contribuție importantă la acel rezultat.”, a explicat Andrei Dolineaschi.
 
Liderul PSD a declarat că va continua să lucreze în cadrul PSD în calitate de Secretar general al partidului. „Demisia de la conducerea PSD Botoșani este un gest simbolic de solidaritate față de domnul Liviu Dragnea, alături de care am lucrat foarte multă vreme. Voi continua însă să îmi îndeplinesc atribuțiile care mi-au fost date în partid atunci când am fost desemnat secretar general. Voi rămâne în acestă funcție atât timp cât va dori conducerea partidului”, a precizat Dolineaschi. 

Totodată, deputatul PSD a afirmat că va continua să susțină proiectele județului Botoșani în calitate de parlamentar și că va fi deschis pentru colaborarea cu toți primarii din județ, la fel cum a făcut-o și până în prezent. „Cred că pot să îmi ajut județul la fel de bine, chiar dacă nu voi mai conduce organizația politică. Acest Guvern a fost alături de botoșăneni și cred că vom putea găsi întodeauna un sprijin la domnul prim-ministru Victor Ponta și la ceilalți miniștri ai Cabinetului”, a adăugat liderul PSD.

În perioada în care Andrei Dolineaschi a fost președintele PSD Botoșani, organizația județeană a obținut următoarele rezultate:
·    La referendumul din 2012 pentru demiterea președintelui României, prezența la vot în județul Botoșani a fost de 54%, respectiv locul întâi în Moldova, alături de Vrancea, și locul 10 pe țară.
·    La alegerile parlamentare din 2012, toți candidații USL din partea PSD, la Camera Deputaților și la Senat au câștigat mandatele, cu scoruri între 63% și 73%.
·    La alegerile europarlamentare din 2014, PSD Botoșani a obținut 41,6% din voturile botoșănenilor, ocupând locul 12 pe țară, marcând totodată cel mai bun rezultat din istoria organizației la acest tip de alegeri (față de 30% în 2007 și 32% în 2009).
·    La alegerile prezidențiale din 2014, PSD Botoșani a obținut 55,6% din voturi în primul tur de scrutin, ocupând locul 6 pe țară și 62,7% în turul al II-lea, ocupând locul 5 pe țară.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Andrei_Dolineaschi,_Liviu_Dragnea
DorohoiNews.ro, 29-05-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Vând turbojet Bosh

Vând turbojet Bosh
Vand turbojet Bosch GHP 5-55 Professional dispozitiv spălare cu presiune. În poziţie verticală ...

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S
Vând centrală termică pe peleți Ferroli BioPellet 21S în perfectă stare de funcționare. ...

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de munca ca bona, menaj sau ingrijire batrani tel : 0748306080

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă în menaj, bonă sau îngrijire la domiciliu. Relații la tel: 0748306080

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!
Elevii clasei a VI-a A de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial, suprafață 18 mp, cu baie proprie, racordat la apa și curent separat, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro