Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

doina

Senatorul PSD Doina Federovici a făcut, joi, un apel către toți parlamentarii de Botoșani să semneze o scrisoare deschisă prin care să-i solicite noului premier Dacian Cioloș să prevadă în bugetul pentru 2016 sumele necesare pentru finalizarea reabilitării drumului Botoșani-Târgu Frumos.

„Guvernul Ponta a alocat fondurile pentru studiul de fezabilitate, expertiză și proiectare iar intenția era să prindem sumele necesare pentru execuția lucrărilor în bugetul pe 2016. Este un obiectiv major pentru toți botoșănenii, iar noi ca senatori sau deputați, indiferent de orientarea politică, trebuie să fim uniți în acestă chestiune și să-i cerem noului guvern să nu abandoneze acest proiect”, a declarat Doina Federovici, care s-a angajat să redacteze textul unei scrisori deschise ce va fi adresată primului-ministru Dacian Cioloș, în contextul dezbaterilor ce vor avea loc pentru aprobarea bugetului de stat pentru 2016.

Senatorul a mai subliniat că acest obiectiv reprezintă una din cerințele principale adresate parlamentarilor de Botoșani de către grupul de dialog social în care sunt reprezentate patronatele și sindicatele din Botoșani.

„Atât oamenii de afaceri, cât și reprezentanții salariaților înțeleg foarte bine de ce este atât de important drumul Botoșani-Târgu Frumos pentru economia județului nostru. Aici nu mai trebuie să ne blocăm în dezbateri politice sterile. Trebuie să ținem cont de vocea societății civile și să acționăm uniți pentru județul nostru. Adresez public acest apel către toți parlamentarii de Botoșani”, a mai spus viceliderul senatorilor PSD.

Aceasta a mai precizat că în cursul întâlnirii de mâine cu patronatele și sindicatele din Botoșani va discuta personal cu toți parlamentarii județului în vederea semnării în comun a unei scrisori deschise către noul Cabinet, pentru susținerea reabilitării drumului Botoșani-Târgu Frumos.

Până în prezent, Guvernul Ponta a alocat banii necesari pentru studiul de fezabilitate pentru reabilitarea drumului Botoșani-Târgu Frumos. Mâine urmează ca reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași să semneze contractul pentru proiectare și expertiză, urmând ca apoi să fie acordat avizul Consiliului Tehnico-Economic din cadrul regionalei.

Pasul următor este aprobarea proiectului la nivelul conducerii Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, după care urmează semnătura finală a ministrului transporturilor.

În condițiile în care fondurile necesare executării drumului vor fi prevăzute în bugetul pe 2016, acesta ar putea fi reabilitat până la finalul anului următor. 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

doina
DorohoiNews.ro, 03-12-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro