Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

DF

Senatorul PSD Doina Federovici a anunțat că a transmis luni la Guvern scrisoarea deschisă semnată de mai mulți parlamentari de Botoșani pentru includerea în bugetul pe 2016 a sumelor necesare reabilitării drumului Botoșani – Târgu Frumos.

Scrisoarea poartă semnătura parlamentarilor de Botoșani, cu excepția celor din partea alianței PDL-PNL care au refuzat să se alăture demersului propus de senatorul PSD.

„Am înmânat scrisoarea domnului ministru pentru relația cu Parlamentul, domnul Ciprian Bucur, care mi-a promis că documentul se va afla azi dimineață pe masa domnului prim-ministru. Prin această scrisoare i-am cerut oficial domnului Dacian Cioloș să nu abandoneze proiectul început de fostul guvern pentru reabilitarea drumului Botoșani-Târgu Frumos”, a declarat Doina Federovici.

Aceasta și-a exprimat însă regretul că parlamentarii alianței PDL-PNL s-au lăsat și de această dată dominați de orgolii politice și au refuzat să susțină un proiect necesar pentru botoșăneni. „Chiar nu pot înțelege de ce parlamentarii PDL-PNL de Botoșani au refuzat să susțină acest demers. Nu trebuiau decât să semneze scrisoarea. Nici măcar pentru astfel de proiecte majore, când e în interesul județului nostru, nu putem acționa împreună?! S-a ratat un moment în care puteam să arătăm întregii țări că botoșănenii pot fi uniți când își apără județul. E regretabil ce au făcut cei de la PDL-PNL. Le mulțumesc însă celorlaltor parlamentari, și de la PSD, și de la alte formațiuni, care au semnat scrisoarea deschisă”, a mai spus viceliderul senatorilor PSD.

Întrebată de sugestia celor de la PDL-PNL de a face un amendament pe această temă, Federovici a precizat că nu e greu să faci amendamente, ci să obții sprijinul parlamentar și guvernamental necesar.

„Putem să facem și 100 de amendamente. Asta nu e greu. Dar degeaba le faci dacă nu trec. Mai important e să obții sprijinul politic și guvernamental. Aici aveam nevoie de cei de la PDL-PNL. Mai ales că actualul guvern este legitimat de președintele Iohannis, care a candidat din partea acestei alianțe. Să facem amendamente, doar așa, de fațadă, dar fără șanse de a trece, n-are nici un sens. Ideea era să ne unim toți pentru a determina o decizie pozitivă la Guvern”, a subliniat senatorul Doina Federovici.

Scrisoarea deschisă adresată primului-ministru Dacian Cioloș pentru continuarea proiectului de reabilitare a drumului Botoșani-Târgu Frumos a fost semnată de următorii parlamentarii de Botoșani:
      - Senatorul PSD Doina Federovici
      - Deputatul PSD Andrei Dolineaschi
      - Deputatul PSD Tamara Ciofu
      - Deputatul PSD Mihai Baltă
      - Senatorul UNPR Șerban Mihăilescu
      - Deputatul UNPR Liliana Mincă

Parlamentarii care AU REFUZAT semnarea scrisorii deschise sunt următorii:
- Senatorul PDL-PNL Viorel Grigoraș
- Senatorul PDL-PNL Corneliu Popescu
- Deputatul PDL- PNL Costel Șoptică
- Deputatul PDL-PNL Verginel Gireadă
- Deputatul PDL-PNL Roxana Anușca
- Deputatul PDL-PNL Cristian Roman

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

DFdoinadoina f
DorohoiNews.ro, 08-12-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro