Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

senat-Federovici

Senatorul PSD Doina Federovici a declarat, vineri, că demersul parlamentarilor PDL-PNL de Botoșani de a depune un amendament separat, imediat după cel depus de ceilalți deputați și senatori din județ pentru susținerea drumului Botoșani-Târgu Frumos denotă o abordare separatistă marcată de un orgoliu politic nejustificat față de interesul comun al botoșănenilor.

„Nu pot să înțeleg de ce parlamentarii PDL-PNL refuză să facă echipă cu ceilalți deputați și senatori de Botoșani. Chiar nu pot depăși acest orgoliu politic atât de dăunător? Nu era mai bine ca toți cei 12 parlamentari de Botoșani să susțină un singur amendament? Nu cădem în ridicol când 6 susțin un amendament, iar ceilalți 6 alt amendament pe aceeași temă? Nu se compromite întregul demers? Cum să fim luați în serios la nivel central, când apărem așa dezbinați?”, a declarat Doina Federovici.

În primă instanță, parlamentarii PSD și UNPR din Botoșani au semnat o scrisoare deschisă adresată primului ministru Dacian Cioloș căruia i-au solicitat să nu abandoneze proiectul început de Guvernul Ponta pentru reabilitarea drumului Botoșani – Târgu Frumos. Deși au fost invitați public să se alăture acestui demers, deputații și senatorii PDL-PNL au refuzat să semneze scrisoarea deschisă.

Ulterior, reprezentanții PSD și UNPR au depus în Parlament un amendament pentru modificare proiectului de Lege privind bugetul de stat, astfel încât proiectul de reabilitare a drumului să dispună de o finanțare de 201,8 milioane de lei, respectiv 45 milioane euro. Liberalii au preferat însă să depună propriul lor amendament, abandonând astfel definitiv propunerea celorlaltor parlamentari de Botoșani de a forma un bloc unit în Parlament pentru drumul Botoșani – Târgu Frumos.

„Am văzut că reprezentanții PDL-PNL au depus un alt amendament, aproape imediat după amendamentul depus de noi pe tema drumului Botoșani – Târgu Frumos. Noi suntem la poziția 16 în anexa Transporturilor, dânșii sunt pe poziția 24. Noi am cerut aproape 202 milioane, cu prețurile actualizate, dânșii au cerut aceeași sumă de anul trecut, la prețurile vechi. E ridicol ce au făcut. În loc să vină alături de noi să formăm o echipă, dânșii s-au pierdut în acest joc politic care nu le face cinste”, a mai spus senatorul PSD.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

senat-Federovici
DorohoiNews.ro, 12-12-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Vând turbojet Bosh

Vând turbojet Bosh
Vand turbojet Bosch GHP 5-55 Professional dispozitiv spălare cu presiune. În poziţie verticală ...

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S
Vând centrală termică pe peleți Ferroli BioPellet 21S în perfectă stare de funcționare. ...

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de munca ca bona, menaj sau ingrijire batrani tel : 0748306080

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă în menaj, bonă sau îngrijire la domiciliu. Relații la tel: 0748306080

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!
Elevii clasei a VI-a A de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial, suprafață 18 mp, cu baie proprie, racordat la apa și curent separat, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro