Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

mihai-sturzu-psd

Tineretul din PSD și-a ales, astăzi, noul președinte în cadrul unui congres, care a avut loc în Capitală. Inițial, trei candidați s-au înscris în cursă, însă, ulterior, în cadrul desfășurării Congresului, Andrei Tinu, după ce și-a prezentat proiectul de candidat, a anunțat că se retrage din competiție și i-a rugat pe cei care îl susțineau să dea voturile lor unui alt candidat — Gabriel Petrea.

Gabriel Petrea a fost ales noul președintel al TSD, cu 801 voturi. Contracandidata lui, Gabriela Podașcă, a pierdut șefia tineretului social-democrat, cu 189 de voturi.

Mihai Sturzu a susținut un discurs, de la tribuna Congresului, în care l-a atacat pe Liviu Dragnea, cerându-i să se suspende din partid.

„Domnule președinte Dragnea, ați spus niște chestiuni foarte importante la Congres și am crezut în ele: că președintele are nevoie de vicepreședinți noi, de o conducere nouă. Am doar câteva nume, să îmi spuneți de câte ori i-ați văzut la televizor pe Tudose, Vlase. Ne-ați spus: 'să nu fie liste cooperative la alegeri'. A fost plină sală și aici sunt două posibilități: ori dumneavostră una spuneți pe scenă și alta faceți în spatele ușilor închise, ori oamenii pe care îi promovați nu vă ascultă, ceea ce e trist pentru că dumneavoastră trebuie să reformați partidul", a spus Sturzu.

„Ziua de astăzi e un simbol puternic, Congresul TSD. L-am așteptat, nu mai candidez. Haideți să facem unul important, cu valoare simbolică. Asumați-vă schimbările pe care dvs. le-ați propus pardului nostru. Faceți dvs, ceea ce ne-ați spus să facem mereu: puneți interesul partidului mai presus decât interesul personal. Suspendați-vă conform statutului (...) Convocați un Congres PSD fără liste și haideți să ne pregătim corect pentru 2016", a mai declarat liderul TSD.

„A fost ultima încercare de a pune umărul în construcția acestui partid. De astăzi înainte, pentru mine, există următoarea alternativă: putem continua și să reformăm partidul și aveți în mine cel mai puternic aliat sau ne despărțim aici pentru că eu cred mai mult în aceste principii decât în niște oameni", a adăugat liderul TSD.

Liviu Dragnea a declarat, înainte de începerea Congresului, că și-ar dori să fie ales Gabriel Petrea.

„Astăzi este un moment important pentru noi, astăzi se va naște un lider pe care eu o să-l ajut foarte mult. Vreau ca, împreună cu el, ei, în 2016, să pregătim o nouă generație de lideri în partid. Va fi o nouă bătălie, va fi o competiție și eu sunt sigur că tinerii PSD-iști au înțelepciunea să își aleagă liderul de care au nevoie", a spus Dragnea.

Actualul lider a afirmat că, indiferent cine va fi noul şef al TSD, „câştigător va fi Liviu Dragnea".

„Săptămâna trecută am avut alegeri cu un singur candidat. Domnul Ion Iliescu a asociat acest tip de alegeri cu cel al lui Ceauşescu şi bine a făcut. Evident că nu am ce să-i reproşez domnului. Dragnea, omul a candidat, a preluat funcţia. Vreau să le reproşez că nu au avut curaj sau nu au ştiut să ducă până la capăt candidatura celor care nu au candidat pentru că astfel ne-au pus pe noi într-o poziţie în care am avut un singur candidat", spunea, la acel moment, Sturzu.

Tensiunile au continuat în interiorul PSD. Ulterior, acestuia i-a fost restricționat accesul la prima ședință a BPN, după validarea noii structuri de conducere a PSD.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

mihai-sturzu-psd
DorohoiNews.ro, 12-12-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro