Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

gala ofl (14)

Organizaţia Femeilor Liberale (OFL) a premiat excelenţa în cadrul celei de-a IV – a ediţii a GALEI FEMEILOR LIBERALE, ce a avut loc sâmbătă, 27 februarie 2016, la Ateneul Roman. Judeţul Botoşani a fost reprezentat de către cele două co-preşedinte, Sînziana Secrieru şi Mirela Saucă, alături de membre ale Biroului Judeţean OFL.

Nucleul evenimentului, devenit deja tradiţie, l-a constituit, în acest an, premierea reprezentanţilor societăţii civile (personalităţi, asociaţii sau ONG-uri) care s-au implicat, alături de doamnele liberale din întreaga ţară, în proiectele derulate de către acestea la nivel judeţean şi regional, după cum urmează: „PNL are grijă de sănătatea ta”, „Dăruieşte pur şi simplu”, „Politici liberale în sprijinul familiilor active din România”, „Viaţa fără violenţă”, „De la liberalism la modernism” sau „Femeile liberale pot ajuta România”. Până acum, Gala Femeilor Liberale avea ca şi cutumă aprecierea şi premierea organizaţiilor judeţene de femei care, pe parcursul unui an de zile, s-au remarcat prin implementarea acestor tip de proiecte în sprijinul comunităţii.

Numele judeţului nostru a căpătat rezonanţă în cadrul Galei prin prezenţa pe scena Ateneului Român, alături de primvicepreşedintele PNL, Andreea Paul, a celor două co-preşedinte ale OFL Botoşani, Sînziana Secrieru şi Mirela Saucă, pentru a- l premia pe lectorul Valeriu Turcan, acesta fiind unul dintre cei care le-au instruit pe doamnele liberale în cadrul Şcolii Politice a Femeilor Liberale ce a avut loc la Botoşani în toamna anului trecut. Totodată, un moment cu deosebită încărcătură emoţională l-a reprezentat acordarea premiilor speciale omului de cultură, Neagu Djuvara, şi academicianului Nicolae Manolescu.

Organizată cu sprijinul celor două co-preşedinte de la nivel naţional ale OFL, Lucia Varga şi Cristina Trăilă, Gala Femeilor Liberale a fost prezentată de către jurnaliştii Oana Stănciulescu şi Amedeo Ene. Evenimentul a fost susţinut de prezenţa liderilor centrali ai PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, care şi-au canalizat discursul pe aprecierea activităţii intense a femeilor liberale în slujba comunităţii şi au punctat nevoia imperativă şi totodată obligatorie de a le susţine şi promova pe scena politică şi implicit, în administraţia publică locale şi centrală.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

gala ofl (14)gala ofl (1)gala ofl (4)gala ofl (10)gala ofl (12)gala ofl (19)gala ofl (15)gala ofl (16)gala ofl (17)gala ofl (20)gala ofl (21)
DorohoiNews.ro, 28-02-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro