Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

consilieri judeteni

Consilierii judeţeni desemnaţi la alegerile locale de duminică şi-au primit vineri mandatele din partea Biroului Electoral Judeţean (BEJ).

Judecătoarea Mihaela Ungureanu a avut o alocuţiune în care a felicitat noii aleşi, după care le-a înmânat certificatele doveditoare consilierilor social-democraţi. A făcut-o în ordinea în care aceştia erau trecuţi pe buletinele de vot. Rând pe rând, fiecare dintre cei 33 de consilieri și-a luat certificatul, singurul absent fiind Radu Judele, administratorul public al județului, care a fost ales pe lista PNL.

După această etapă, urmează ședința de constituire a noului Consiliu Județean. După constituire, consilierii județeni care se află în incompatibilitate au la dispoziție 15 zile pentru a demisiona. Printre aceștia se numără Cătălin Flutur, ales primar al municipiului Botoșani, Florin Bulgaru, ales primar al comunei Răchiți și deputatul Costel Șoptică.

Președintele Consiliului Județean va fi ales din rândul celor 33 de consilieri. Funcția va fi ocupată de Costică Macaleți. Componența Consiliului Județean Botoșani în ultimii patru ani va fi formată din liberali și social-democrați. PSD a obținut 18 mandate de consilieri județeni, în timp ce PNl a obținut 15 mandate.

Candidaţii PSD cărora li s-au atribuit mandate sunt:

Costică Macaleţi
Dorin Birta
Rodica Bîrliga
Bogdan Buhăianu
Gheorghe Nazare
Gheorghe Vîzdoagă
Cătălin Olaru
Constantin-Neculai Pătrăuceanu
Ionel Nenişcă
Liviu Toma
Florin Ştirbu
Gheorghe Todică
Mariana Andrioaie
Cristina Breşug
Florentin Pietraru
Cristina Andreea Andrei
Cătălin Boris Precul
Sergiu Marian

Candidaţii PNL cărora li s-au atribuit mandate sunt:

Gheorghe Sorescu
Cristian Achiţei
Costel Şoptică
Cătălin Flutur
Constantin Bursuc
Radu Anton
Lucian- Dinu Aroşoaie
Florin Bulgaru
Rodica Abăcioaei
Valerian Andrieş
Ionuţ Gireadă
Ion Diaconu
Radu Judele
Victor Ivănescu
Stelian Pleşca

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

consilieri judeteniconsilieri-judeteni-Botosaniconsilieri-judeteni-Botosani (2)consilieri-judeteni-Botosani (4)consilieri-judeteni-Botosani (3)consilieri-judeteni-Botosani (5)consilieri-judeteni-Botosani (6)consilieri-judeteni-Botosani (8)consilieri-judeteni-Botosani (7)
DorohoiNews.ro, 10-06-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

10.06.2016 la 19:42

Felicitari si succes DOROHOI !!!!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie
Societate comercială angajează personal (femeie) pentru curățenie. Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând garsonieră decomandată

Vând garsonieră decomandată
Vând garsonieră decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, centrală termică ARISTON, ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro