Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

psd botosani

PSD își asumă prin programul de Guvernare promovat la nivel național c peste 4 ani România să fie tratată ca țara cu avantajul unei forțe de muncă bine plătite.

„Când PSD a fost la guvernare am avut creștere economică iar românii au dus-o mai bine. Ținta noastră este să reducem numărul celor aflați în zona de sărăcie și să aducem o mare parte dintre aceștia în ceea ce numim clasa de mijloc. Ne adresăm în primul rând celor care muncesc, care își câștigă pâinea prin muncă cinstită și care în prezent sunt prost plătiți pentru ceea ce lucrează, resimțind pe bună dreptate un sentiment de discriminare în raport cu ceilalți cetățeni europeni. Le-am arătat celor cu care ne-am întâlnit programul nostru și le-am spus ce măsuri vom lua: creșterea salariului minim cu 40%, 56% creșterea medie a veniturilor, reducerea impozitelor și a birocrației. Eliminarea a 102 taxe am votat-o deja în parlament, dar PNL împreună cu Iohannis și Cioloș au atacat măsura la Curtea Constituțională”, a declarat deputatul PSD Tamara Ciofu.

PSD propune un program de creștere a productivității muncii, cu două componente: investiția în tehnologie și investiția în capitalul uman. Toate măsurile propuse în programul de guvernare al PSD au la bază același model economic aplicat în timpul Guvernului Ponta: creșteri de salarii și pensii, scăderea TVA, investiții în școli și spitale și reabilitarea drumurilor.

„E clar ca actualul model nu mai merge. România trebuie să investească masiv în infrastructură și în fabrici noi, în producție. Nu mai putem doar să vindem și de multe ori ce produc alții. Ne trebuie capacități de producție noi și aici în Botoșani, pe lângă investițiile private. PSD consideră că și statul poate juca un rol prin realizarea Fondului Suveran de Investiții propus de noi în programul de guvernare și prin susținerea afacerilor noi deschise de tineri, dar și prin investiții în IT și industria alimentară. Prioritatea PSD la Guvernare este crearea de locuri de muncă mai multe și mai bine plătite. Le-am spus celor cu care am discutat că obligația mea e să ajut tinerii și voi face tot ce ține de mine dacă voi ajunge în Parlament pentru a impune programe de ucenicie și stagii profesionale care să le dea o meserie cu care să se poată angaja pe un salariu decent de la 2.000-2500 lei în sus aici în Botoșani, nu în străinătate”, a declarat Răzvan Rotaru candidat al PSD Botoșani pentru Camera Deputaților.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

psd botosanipsd botosani (2)
DorohoiNews.ro, 27-11-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in căutare unui loc de munca remote/in persoană. Nivel engleza C1, experiență in customer service, ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de colegul Damaschin ...

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro