Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

mihaela hunca

Deputatul PSD Mihaela Huncă a anunțat astăzi că a solicitat Ministerului Educației Naționale aprobarea pentru înființarea unui centru județean de excelență cu personalitate juridică în județul Botoșani.

„Împreună cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean și cu președintele Consiliului Județean Botoșani am solicitat Ministerului Educației Naționale aprobarea pentru deschiderea unui Centru Județean de Excelență, cu personalitate juridică, începând cu 1 septembrie 2017. Acesta va avea sediul în cadrul Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din municipiul Botoșani. Centrul va reprezenta un pol de dezvoltare pentru elevii botoșăneni, un spațiu al pregătirii de performanță care va fi organizat pe discipline, arii curiculare și domenii ştiinţifice, artistice, tehnice și sportive”, a declarat Mihaela Huncă.

Încă din anul 2012, de când a venit Mihaela Huncă la conducerea Inspectoratului Școlar Județean, au fost suplimentate normele pentru grupele de excelență și a fost mărit numărul disciplinelor pentru pregătirea de performanță (biologie, chimie, fizică, geografie, informatică, matematică, istorie, limba română, limba engleză, limba franceză, pregătire teoretică sportivă și limbi clasice). Astfel, profesorii au realizat pregătirea elevilor supradotați atât din municipiile Botoșani și Dorohoi dar și pe cei din orașele Săveni și Darabani.

„Prin realizarea centrului județean de excelență în județul Botoșani vom mări baza de selecție pentru performanță și vom avea mai mulți tineri care vor participa la competiții organizate la nivel național si internațional. De asemenea se vor putea realiza proiecte cu finanțare europeană pentru susținerea și motivarea atât a profesorilor cât și a elevilor. Sunt foarte mulți elevi din județul Botoșani care au câștigat și încă mai câștigă concursuri naționale și internaționale. Este foarte important ca acești copii străluciți să nu mai plece din țară când se vor face mari, să își poată cumpăra aici o locuință bună, să aibă un salariu decent și un loc de muncă stabil. Avem nevoie de ei să contribuie la dezvoltarea României”, a explicat deputatul social-democrat.

Din 2012 și până în 2016 peste 6.800 de elevi din județul Botoșani au fost premiați la olimpiade și concursuri școlare la nivel local, național și internațional.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

mihaela hunca
DorohoiNews.ro, 20-01-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Închiriez apartament

Închiriez apartament
Închiriez apartament cu 2 camere în Olinescu, mobilat, utilat, detalii la tel 0740015398

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro