Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Deputatul PSD Răzvan Rotaru

Deputatul PSD Răzvan Rotaru a participat la sfârșitul săptămânii trecute la două consultări publice în județul Botoșani pentru prezentarea ultimilor informații privind accesarea programului Start-up Nation-România.

„Am discutat cu mai mulți primari din județ și mi-au spus că sunt foarte mulți tineri interesați să își deschidă o afacere și vor să apeleze la cei 200.000 de lei nerambursabili oferiți de Guvern. De aceea, la invitația domnului Butnaru Ioan, primarul comunei Hilișeu-Horia m-am întâlnit cu 150 de tineri din localitate pentru a-i informa ce condiții trebuie să îndeplinească și ce demersuri legale trebuie să facă pentru a beneficia de schema de ajutor de stat pentru start-up-uri”, a declarat deputatul PSD Răzvan Rotaru.

Parlamentarul social-democrat, fiind politicanul de pe plan local care și-a asumat promovarea programului Start-up Nation-România în Botoșani a luat parte și la Bursa locurilor de muncă care a avut loc în municipiul Botoșani, vineri, 7 aprilie.

„Am fost invitat de reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani să prezint normele metodologice de aplicare a programului pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici și mijlocii. Peste 100 de tineri au vizitat standul pe care l-am avut la dispoziție. Voi organiza în continuare dezbateri și consultări în județul Botoșani pentru a convinge cât mai mulți tineri botoșăneni să aplice la Start-up Nation-România. După sărbătorile de Paște voi organiza sesiuni publice de informare la care voi invita antreprenorii din diverse domenii economice pentru a le prezenta botoșănenilor modele de planuri de afaceri. Orice tânăr care își dorește să deschidă un start-up poate să vină zilnic la cabinetul meu parlamentar din cadrul Prefecturii Botoșani pentru a lua materiale de informare și a afla detalii cu privire la acest program sau poate vizita pagina de facebook dedicată acestui proiect: https://www.facebook.com/search/top/?q=start-up%20botoșani”, a explicat Răzvan Rotaru.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Deputatul PSD Răzvan RotaruDeputatul PSD Răzvan Rotaru (2)Deputatul PSD Răzvan Rotaru (3)Deputatul PSD Răzvan Rotaru (4)
DorohoiNews.ro, 10-04-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează responsabil facturare

SC angajează responsabil facturare
SC angajeaza responsabil facturare si gestiune depozit . cerinte: -abilitati in folosirea programului ...

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Colegii, doamna învățătoare și colectivul de părinți al clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială ...

Teren de vânzare

Teren de vânzare
Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi, toate utilitățile. Relații la telefon: 0748993952

Vând teren întabulat

Vând teren întabulat
Vând teren întabulat în Dealu Mare, la 2 km de municipiul Dorohoi, în loturi ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere apartament cu două camere complet mobilat situat în aleea criva la ...

Angajez doamnă pentru o bătrână

Angajez doamnă pentru o bătrână
Caut doamnă pentru îngrijirea unei batrane, regim intern în localitatea Zamostea detalii ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro