Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

mihaela hunca

Deputatul PSD Mihaela Huncă a anunțat că plenul Camerei Deputaților a adoptat astăzi cu 191 voturi pentru, 29 voturi împotrivă și 56 de abțineri inițiativa legislativă care prevede ca în fiecare județ să se înființeze câte un centru centru de excelență cu personalitate juridică, unitate conexă a Ministerului Educației Naționale.

Rolul acestor centre de excelență este acela de a selecta copii capabili de performanță și de a-i pregăti pentru a participa la concursuri, competiții naționale și internaționale.

„Centrele de excelență județene având personalitate juridică vor putea accesa resurse financiare pentru realizarea de proiecte și programe europene. Obiectivul principal pentru care am elaborat acest proiect de lege este acela de a oferi tinerilor pregătire la nive înalt în spații de lucru moderne și cu echipamente de ultimă generație pentru a putea să facă performanță, atât pe plan național, cât și internațional. În acest fel, vor putea realiza şi asigura implementarea unor programe de parteneriat cu instituţii din ţară şi din străinătate, cu organizaţii neguvernamentale pentru îmbunătăţirea condiţiilor şi resurselor necesare educării diferenţiate a copiilor şi tinerilor capabili de performanţe înalte”, a declarat Mihaela Huncă

În urma modificării legislative propuse, centrele județene de excelență vor fi înființate prin Legea educației naționale nr.1/2011 și vor deveni unități conexe ale ale Ministerului Educației Naționale alături de Institutul de Științe ale Educației, casele corpului didactic, palatele şi cluburile copiilor.

Înaintea votului final pe acest proiect de lege Mihaela Huncă a susținut în plenul Camerei Deputaților că „este în interesul fiecăruia dintre noi care reprezentăm o anumită regiune din România să generăm un cadru legal cât mai eficient în vederea creșterii și sprijinirii elevilor performanți, care mai departe să se transforme în plusvaloare. Cu cât ne preocupă mai mult educația copiilor noștri și atragem investiții mai mari în procesul educațional vom crea locuri de muncă cu înaltă calificare și vom dezvolta fiecare ramură a economiei, la nivel local și național. Consider că susținerea performanței în educație nu este un drum ușor, dar este un drum sigur. Realitatea ne demonstrează că nu banii, nu poziţia socială, ci educaţia face diferenţa.”

Înainte de a depune proiectul de lege parlamentaul social-democrat a organizat mai multe dezbateri publice în județul Botoșani, unde a consultat atât profesorii și cadrele didactice care se ocupă de pregătirea tinerilor olimpici, cât și elevii care au înregistrat performanțe la concursurile școlare naționale și internaționale, dar și părinții acestora.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

mihaela hunca
DorohoiNews.ro, 23-05-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” Șendriceni
SC „SPICUL 2 SRL” Dorohoi, str. B-dul Victoriei, nr.39, jud.Botosani, solicita revizuirea ...

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată
Societate comercială din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată. Candidatul ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează
Spălătorie și curățătorie de haine, angajăm personal. Experiență la călcatul hainelor constituie ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

Căutăm colaborare / angajare programator CNC

Căutăm colaborare / angajare programator CNC
Căutăm colaborare / angajare programator CNC, part-time, se poate lucra și de acasă, strict pentru ...

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8
Apartamentul spre închiriere este mobilat complet, cu două camere, decomandat. Este în apropiere ...

SC Splendid SRL angajează bucătar

SC Splendid SRL angajează bucătar
SC Splendid SRL angajează bucătar. Cerem și oferin serioziate. Relații le telefon: 0747771381

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro