Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Comunicat Cooperative Facilitati Fiscale

Deși principala activitate a parlamentarilor români este aceea de a îmbunătăți cadrul legislativ și de a veni implicit în sprijinul dezvoltării economice, sociale și culturale a societății noastre, uneori este necesar ca aceștia să se implice activ și să facă demersuri pentru ca legile să-și urmeze cursul firesc și să se aplice în România.

Concret, în Monitorul Oficial nr. 564 din data de 26 iulie 2016, a fost publicată „Legea nr. 164 /2016 pentru modificarea şi completarea Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia”, care a adus o serie de reglementări privind stimularea agriculturii prin modernizarea cadrului cooperației, dar și prin numeroase beneficii fiscale oferite acesteia și membrilor cooperatori.

Legea impulsionează asocierea fermierilor în cooperative agricole prin instituirea unor avantaje fiscale, precum scutiri de la plata impozitului pe profit, plata impozitului pe venit, a impozitului pe proprietate a bunurilor imobile și a celui pe arendă.

„Constituirea producătorilor agricoli în forme asociative deschide calea unor noi oportunități de dezvoltare economică durabilă și sustenabilă a sectorului agricol, de aceea, în calitate de senator ales al județului Botoșani, mi-am propus să organizez periodic campanii de informare a fermierilor pentru a le prezenta beneficiile forței colective în cadrul cooperativelor agricole. Am fost neplăcut surprins să constat că Legea nr.164/2016 are întârzieri în aplicarea ei, deși a intrat în vigoare de mai bine de un an, lucru care m-a determinat să iau atitudine. Cu sprijinul președintelui Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților – dl. Alexandru Stănescu, am organizat pe data de 4 octombrie a.c. o dezbatere în forul inferior al Parlamentului, la care am invitat să participe decidenți din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice și președinți ai cooperativelor agricole din țară, pentru a identifica împreună, motivele pentru care această situație trenează”, a susținut senatorul social-democrat Lucian Trufin.

Reprezentanții ministerelor cu responsabilități în aplicarea acestei legi, au informat participanții la dezbatere că se află la finalul unei lungi comunicări cu DG AGRI din cadrul Comisiei Europene, întrucât s-a dorit să se evite situația neplăcută prin care aceste scutiri de la plata impozitului ar fi putut fi asimilate ajutoarelor de stat și imputate ulterior fermierilor. Totodată aceștia au oferit asigurări că în cel mult o lună de zile se va găsi o soluție pentru aplicarea de facto a beneficiilor fiscale pentru cooperativele agricole.

Senatorul botoșănean Lucian Trufin a atras atenția asupra faptului că neaplicarea cadrului legislativ este unul dintre motivele pentru care în România funcționează un număr îngrijorător de mic de cooperative agricole, fapt care îi pune pe fermierii români în imposibilitatea de a se afla în competiție cu cei europeni și care se reflectă în inferioritate numerică a produselor autohtone de pe rafturile magazinelor și implicit de pe mesele românilor.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Comunicat Cooperative Facilitati FiscaleCooperativa Facilitati Fiscale 2
DorohoiNews.ro, 06-10-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro