Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

rotaru

Deputatul PSD Răzvan Rotaru a anunțat astăzi că în urma discuțiilor pe care le-a avut cu cei doi viceprimari ai municipiului Botoșani, Cosmin Andrei și Marian Murariu și cu reprezentanții conducerii grupului Formens, cel mai mare angajator privat din judetul Botoșani, s-au făcut toate demersurile legale pentru efectuarea lucrărilor de refacere a blocului din strada Primăverii, afectat de o explozie în luna septembrie.

În urma prezentării inițiativei parlamentarului social-democrat de a veni în sprijinul locatarilor din blocul afectat de explozie, Formens Botoșani a luat decizia de a se implica direct prin alocarea unei sume în valoare de 25.000 euro.

Marian Murariu s-a ocupat de obținerea autorizării lucrărilor de consolidare și reabilitare a imobilului și a certificatului de urbanism, iar Cosmin Andrei este cel care a avut inițiativa de a organiza un concert caritabil pe 1 decembrie pentru strângerea de fonduri în vederea sprijinirii sinistraților.

„Vreau să le mulțumesc celor din conducerea Formens, și în mod deosebit domnului Gerard Losson pentru că a înțeles situația în care se află cele 12 familii care s-au văzut fără un acoperiş deasupra capului în prag de iarnă. Este un gest de caritate pentru care merită tot respectul comunității locale. Afacerea pe care a dezvoltat-o Formens la Botosani a propulsat compania în topul celor mai mari angajatori ai județulului Botoșani asigurând numai în municipiu un număr de 1.015 de locuri de muncă și peste 2.000 la nivelul întregului grup. Este important că avem alături de noi astfel de oameni, care, pe lângă responsabilitățile care le revin în calitatea lor de factori determinanți ai mediului economic local doresc să se implice atât financiar, cât și din punct de vedere logistic în astfel de evenimente care afectează comunitatea locală. Fac un apel public si la ceilalți oamenii de afaceri de pe plan local să acorde sprijinul în finalizarea acestui proiect”, a declarat Răzvan Rotaru.

Deputatul social-democrat botoșănean a avut mai multe întâlniri cu locatarii din acest imobil, precum și cu reprezentanții Primăriei municipiului Botoșani pentru a căuta soluții rapide prin care să se înceapă reconsolidarea clădirii și reparațiile la fiecare apartament.

Documentația tehnică pentru autorizația de construire ce include și expertiza tehnică a fost realizată, iar la începutul acestei săptămâni urmează să înceapă consolidarea. Lucrările de reabilitare estimate de proiectant se situează în jurul sumei de 50.000 Euro fără TVA. Locatarii au strâns până în prezent circa 40.000 lei, suma care împreună cu cea de 25.000 Euro, reprezentând sprijinul financiar acordat de grupul Formens, le va permite să acopere mai bine de jumătate din necesarul de finanțare.

Lucrările vor fi defalcate în 3 etape: la început se vor efectua reparațiile la exterior, urmând ca în cea de a doua etapă să se realizeze lucrările de consolidare și amenajările interioare, iar în primăvară să se finalizeze lucrările la fațada blocului. O dată cu finalizarea celei de-a doua etape, apartamentele vor putea fi locuibile.

„Până la finalul acestei sesiuni legislative voi depune inițiativa legislativă prin care asigurarea obligatorie pentru locuință să devină eficientă, astfel încât să fie disponibile imediat fondurile necesare pentru astfel de catastrofe, cum a fost cazul din Botoșani. Mai mult decât atât, dacă tot vom avea cu adevărat o asigurare obligatorie, atunci ar trebui poate să discutăm și despre pagubele rezultate din cauze independente de cei asigurați, cum ar fi distrugerile la propria locuință provocate de vecini sau de furnizorii de utilități, respectiv explozii, inundații, furtuni” a subliniat deputatul PSD.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

rotaru
DorohoiNews.ro, 20-11-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă în menaj, bonă sau îngrijire la domiciliu. Relații la tel: 0748306080

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!
Elevii clasei a VI-a A de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial, suprafață 18 mp, cu baie proprie, racordat la apa și curent separat, ...

Închiriez garsonieră zonă centrală

Închiriez garsonieră zonă centrală
Închiriez garsonieră zonă centrală parter: Telefon: 0748993952

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi transmite sincere condoleanțe și profundă compasiune doamnei Roznov ...

Ofer spre închiriere - spațiu comercial

Ofer spre închiriere - spațiu comercial
Ofer spre inchiriere spatiu comercial situat in Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1 Parter - langa ...

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi
Caut îngrijitoare internă pentru femeie în vârstă, imobilizata la pat – Zonă ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro