Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

mihaela hunca

Deputatul PSD Mihaela Huncă a anunțat astăzi că până la finalul acestui an toți profesorii și cadrele didactice din județul Botoșani vor beneficia de plata drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, în urma ultimei rectificări bugetare aprobate de Guvern la mijlocul săptămânii trecute.

„Cu toate că suntem criticați de cei din Opoziție, care nu au niciun proiect până în acest moment, ne ținem de cuvânt și ne îndeplinim toate angajamentele luate în fața cetățenilor. Așadar, din primul an de guvernare am reușit să majorăm cu 700 lei finanțarea cheltuielilor anuale pentru pregătirea fiecărui elev din România, am îndreptat inechitățile pentru cei 53.000 de salariați din educație, personal nedidactic prin creșterea salariilor, iar acum am rezolvat și situația celor 4.744 de profesori botoșăneni care vor primi sumele de bani aferente drepturilor salariale stabilite prin hotărârile judecătorești din ultimii ani”, a declarat Mihaela Huncă.

A doua rectificare bugetară din acest an a fost adoptată zilele trecute de Guvern, cu încadrarea în deficitul bugetar de 2,96% din PIB și având în vedere datele ce argumentează posibilitatea unei creșteri economice de 6,1% față de 5,6% cât s-a estimat la elaborarea primei rectificări bugetare și de 5,2%, estimare avută în vedere la elaborarea bugetului pe anul 2017.

Această rectificare bugetară asigură fonduri suplimentare pentru plata drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești în favoarea cadrelor didactice din preuniversitar, finanțarea sistemului de protecție a copilului și plata drepturilor persoanelor cu dizabilități, plata pensiilor militare și a unor drepturi salariale personalului medical, finanțarea programelor de sănătate.

„Totodată, vreau să amintesc colegilor noștrii de la PNL care uită foarte repede, că din februarie anul acesta, 300.000 de profesori au primit bani în plus la salariu. Știu că nu este suficient și trebuie să le aducem veniturile mult mai sus, însă este un început. Nici o creştere de salariu nu poate fi considerată derizorie. Este în plus, nu e în minus, cum a fost în alte guvernări. Cei care critică acum că nu sunt creșteri mari sunt aceeași care au susţinut în 2012 decizia de micşorare a salariilor şi pensiilor cu 25% şi de majorare a TVA la 24%”, a completat deputatul social-democrat.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

mihaela hunca
DorohoiNews.ro, 21-11-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro