Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

trufin

În aceste săptămâni, în Senatul României, în calitate de primă cameră sesizată, se află în dezbatere unul dintre cele mai importante proiecte de lege pentru societatea noastră – Strategia de Dezvoltare Teritorială a României – „România policentrică 2035. Coeziune şi competitivitate teritorială, dezvoltare şi şanse egale pentru oameni”, document strategic care constituie cadrul integrat de acțiune până în anul 2035, privind dezvoltarea regională echilibrată a teritoriului național, în concordanță cu evoluțiile din spațiul european și internațional.

Proiectul de lege trasează liniile directoare de dezvoltare teritorială a României și reprezintă documentul ce stă la baza elaborării și implementării documentațiilor de amenajare a teritoriului și urbanism, fundamentând documentele strategice și operaționale elaborate la nivel național, regional, județean sau local, cu relevanță și impact teritorial. 

„În calitate de membru al Comisiei pentru Administrație Publică și Organizarea Teritoriului am datoria de a mă implica activ în elaborarea Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României, astfel încât și județul Botoșani să se alinieze la standardele județelor dezvoltate din țară și să aibă șansa atragerii de fonduri naționale și europene. De aceea, în calitate de senator ales în județul Botoșani, în conformitate cu prevederile art. 39 alin. 3 din Legea nr. 96/2006 privind statutul Deputaților și Senatorilor, am solicitat un punct de vedere instituțiilor publice responsabile cu programele de dezvoltare și cu implementarea programului de guvernare la nivel de județ, în speță Consiliul Județean Botoșani și Instituția Prefectului, cu scopul de a crea material suport comun referitor la acest document și de a-l amenda, astfel încât necesitățile județului nostru să fie incluse în strategie”, a declarat parlamentarul PSD.

Senatorul Lucian Trufin a mai afirmat că dezbaterea acestui proiect de lege oferă oportunitatea de a schimba în bine soarta județului Botoșani, interesul și propunerile autorităților competente fiind esențiale pentru viitorul acestuia. Totodată, ținând cont de faptul că Strategia de Dezvoltare a Județului Botoșani are în vedere ca orizont de timp anul 2020, iar Strategia de Dezvoltare Teritorială a României anul 2035, parlamentarul PSD consideră că se impune o regândire a strategiei de dezvoltare a județului.

„Este necesară implicarea tuturor factorilor decidenți din județul nostru cu atribuții în legislativul național și în executivul județean astfel încât, împreună, să identificam necesitățile și oportunitățile de dezvoltare ale arealului nostru geografic, ținând cont de specificul județului. Am încredere în echipa parlamentară PSD și îmi doresc ca împreună să avem un aport însemnat în comisiile de specialitate, astfel încât, la final, Strategia de Dezvoltare Teritorială a României să pună în valoare potențialul economic, social, cultural și agricol al județului nostru”, a mai spus senatorul PSD.

Un punct câștigat pentru dezvoltarea viitoare a județului Botoșani, este introducerea unui amendament de către membrii Comisiei pentru Administrație și Organizarea Teritoriului la proiectul de lege, prin care zonele defavorizate și cele aflate în declin economic și social să fie sprijinite pentru limitarea disparităților inter și intra-regionale.



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

trufin
DorohoiNews.ro, 23-11-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

FARMACIA MAGISTRA

Farmacia Magistra

PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Firmă de construcții din Dorohoi angajează tineri cu și fără experiență

Firmă de construcții din Dorohoi angajează tineri cu și fără experiență
Firmă de construcții din Dorohoi angajează tineri cu și fără experiență. Pentru detalii suplimentare: ...

SC angajează persoană pentru întreținere / amenajare spații verzi și zilieri

SC angajează persoană pentru întreținere / amenajare spații verzi și zilieri
Se caută un om descurcăreț pentru ÎNTREȚINERE / AMENAJARE SPAȚII VERZI. (BT, SV, IS) Cei ...

Firmă de consultanță angajează secretară pentru punct de lucru în Dorohoi

Firmă de consultanță angajează secretară pentru punct de lucru în Dorohoi
Firmă de consultanță caută personal, post secretară. Relații cu clienți, pentru punct de lucru ...

SC din Dorohoi angajează șofer C, C+E

SC din Dorohoi angajează șofer C, C+E
SC RITCOM SRL, din Dorohoi, angajează conducător auto, posesor al categoriilor C, C+E. Detalii la telefon: ...

Delta Con angajează personal. Vezi detalii!

Delta Con angajează personal. Vezi detalii!
Delta Con SRL Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați, în construcții, mecanici, ...

Vând garsoniră confort 1

Vând garsoniră confort 1
Apartament 1 Camera (garsoniera) in bloc de apartamente. Parter, 40 Mp., CT, Termopane, Gresie si faianta, ...

Vând GPS topografic

Vând GPS topografic
Vând GPS topografic RTK SOUTH S 82-V în stare bună de funcționare împreună cu accesoriile ...

Apel către posesorul autoturismului SV 07 VVE

Apel către posesorul autoturismului SV 07 VVE
CONDUCATORUL MASINII SV 07 VVE SAU CINE IL CUNOASTE ESTE RUGAT SA SUNE LA NUMARUL DE TELEFON: 0753124408 ...

Vând teren pentru casă

Vând teren pentru casă
Vand teren pentru casa suprafata 1250m in Dorohoi str. Sorin Dumitras utilitati apa si curent electric. ...

Vând apartament!

Vând apartament!
Vand apartament situat în Aleea Victoriei nr.7 bloc D13 .Apartamentul este la etajul 4, decomandat ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro