Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Marius Budai

Deputatul PSD Marius Budăi, președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților a declarat că Parlamentul va modifica în acest an două legi esențiale pentru accelerarea investițiilor publice, respectiv legea achizițiilor publice și legea parteneriatului public-privat.

Cele două acte normative vor fi practic „importate” din legislațiile altor state membre ale Uniunii Europene, care s-au dovedit performante în derularea investițiilor. Mai mult, în acest fel, noua legislație nu va mai trebui să treacă prin procedura de validare a instituțiilor europene, iar România nu va risca procedura de infringement în aceste două domenii.

„Oamenii trebuie să știe că în prezent, nu banii sunt problema pentru derularea investițiilor. Există bani pentru toate proiectele majore de infrastructură. Problema este legislația foarte greoaie și stufoasă, care face practic imposibilă implementarea proiectelor de investiții într-un termen rezonabil”, a declarat Marius Budăi.

Președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci a precizat că în ceea ce privește legea achizițiilor publice, există discuții la Guvern pentru preluarea modelului din Germania, iar pentru Legea parteneriatului public-privat va fi adaptat modelul legislativ din Slovacia, care s-a dovedit performantă în acest domeniu.

„Parlamentul are datoria de a aproba rapid modificările la cele două legi de bază pentru investițiile publice. Cel mai probabil, vom prelua modelul german la achiziții publice și pe cel slovac în cazul parteneriatului public-privat. Dacă vrem să deblocăm investițiile, nu trebuie să inventăm noi apa caldă. E suficient să ne uităm unde merg bine lucrurile, să preluăm modelul ca atare și să îl punem în acord cu prevederile Constituției României”, a subliniat deputatul social-democrat.

Marius Budăi a amintit faptul că în 2018, Bugetul de stat prevede o sumă totală 38,5 miliarde lei pentru investițiile publice, adică 8,5 miliarde de euro, ceea ce înseamnă 4,2% din PIB. Deputatul PSD a subliniat că spre deosebire de anul trecut, bugetul actual pentru investiții este mai mare cu 11,5%. La acești bani se vor adăuga fondurile europene a căror absorbție poate fi accelerată dacă se modifică legislația achizițiilor publice.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Marius Budai
DorohoiNews.ro, 12-03-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

12.03.2018 la 16:02

Domnule Deputat, cand este un interes mare, se pot face legi " pe repede inainte''. As putea paria ca aceasta de lege nu va fi finalizata in 2018. Nu este interes pentru popor.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro