Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

hunca

Deputatul PSD Mihaela Huncă a declarat astăzi că în ultima ședință de Guvern, Executivul a adoptat hotărârea pentru aprobarea amendamentului convenit prin scrisoarea semnată la București în decembrie 2017 cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanțarea activităților de remediere, tutoriat, consiliere, meditații, informare și asigurarea de granturi destinate elevilor din comunitățile vulnerabile, cu risc crescut de abandon școlar.

„În urma promovării acestui act normativ, în următoarea perioadă vor fi organizate o serie de programe la nivel local care au ca scop principal creșterea accesului la educație a copiilor din grupurile dezavantajate. Este important să facem cunoscut fiecare proiect în parte și să ne asigurăm de sprijinul autorităților locale, astfel încât în câțiva ani să reducem cât mai mult diferențele dintre elevii din mediul rural și cei din mediul urban și să integrăm cât mai mulți copii din familiile cu probleme sociale în învățământul de masă și apoi pe piața muncii”, a declarat Mihaela Huncă.

În afară de susţinerea tranziţiei elevilor din învăţământul secundar superior către învăţământul terţiar, programul finanțat de BIRD pentru țara noastră prevede și acordarea de granturi şi asistenţă tehnică pentru universităţile de stat în vederea sprijinirii studenţilor cu risc de abandon, incluzând, printre altele, programe remediale, tutoriat, consiliere, servicii de orientare profesională, ateliere de lucru, campanii de conştientizare, programe de vară, centre de învăţare, şi costuri operaţionale suplimentare.

„Dacă obiectivul PSD în prima parte a guvernării este acela de genera mai multe locuri de muncă, în următorii doi ani vom trece la nivelul următor și anume la mai multe locuri de muncă bine plătite. De aceea, vom implementa toate măsurile necesare pentru a le oferi posibilitatea tinerilor, în special celor din mediul rural care provin din medii defavorizate să beneficieze de condiții decente de educație. Voi discuta cu colegii mei din Parlament, astfel încât să ne implicăm la nivel local, fiecare în comunitatea de unde provine pentru a informa părinții de importanța participării la educație a copiilor și de susținerea financiară oferită prin aceste proiecte de suport în dezvoltarea parcursului educațional”, a subliniat deputatul social-democrat botoșănean.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

hunca
DorohoiNews.ro, 11-04-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre
Șlincu Victor (69 ani) N. 05.05.1956 – D.26.01.2025 Cu inimile împietrite de durere ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC Spicul 2 SRL regretă trecerea prematură în neființă a colegului Bulat Marian ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colegii de la FCA DOROLACT sunt alături de Dana Bulat la trecerea în neființă a soțului Marian ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, soția, copiii și nepoții anunță încetarea din viață a dragului ...

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe
Conducerea şi întregul colectiv al Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi sunt ...

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică
S-a împlinit un an de când ne-a părăsit draga noastră mamă, profesor Elena Vieru, trecută ...

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului
Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului, cu 3 puncte de lucru și 25 ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro