Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Lucian Trufin

Odată cu deblocarea aplicării beneficiilor fiscale atât pentru Cooperativele Agricole cât și pentru membrii acestora, interesul fermierilor în a se asocia a crescut simțitor. 

Miercuri, 10 octombrie,senatorul Lucian Trufin a susținut în calitate de inițiator în plenul Camerei Superioare a Parlamentului României, Proiectul de Lege de modificare și completare a Legii 566/2004, a cooperației agricole.

„Am lucrat la aceste modificări substanțiale ale Legii în Comisia pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Dezvoltare Rurală, am beneficiat de sprijinul reprezentanților asociațiilor de profil iar Ministerul Agriculturii dar și cel al Finanțelor Publice au susținut modificarea Legii” a declarat senatorul Lucian Trufin.

Demersurile de modificare și completare a Legii cooperației agricole vin ca urmare a multiplelor sesizări primite de senatorul botoșănean în întâlnirile organizate în județ cu fermierii locali dar și din partea organizațiilor de profil din România.Modificările aduse legii cooperației vizează în mod special clarificarea regimului juridic și fiscal aplicabil Cooperativelor Agricole dar și definirea mai clară a relațiilor dintre Cooperative și membrii acestora.

„Încurajarea fermierilor și promovarea nevoii de asociere în Agricultura românească au fost și rămân obiective în activitatea mea de senator ales în județul Botoșani, dar un senator are în principal prerogativa de a iniția și modificaanumite  legi atunci când, ascultându-i pe beneficiarii direcți ai prevederilor legale, constată că există disfuncționalități majore în aplicarea legii. Mulțumesc colegilor  care prin votul acordat în Senatul României, în calitate de primă cameră sesizată, au  înțeles că, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, piața produselor agroalimentare  și-a schimbat coordonatele fiind necesară modificarea legii cooperației, iar proiectul de lege la care am lucrat  are ca scop principal mai buna funcționare a formelor asociative cunoscut fiind faptul că este șansa fermierilor români de a fi competitivi și a rezista concurenței din partea fermierilor europeni” a mai declarat senatorul social democrat.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Lucian Trufin
DorohoiNews.ro, 12-10-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre
Șlincu Victor (69 ani) N. 05.05.1956 – D.26.01.2025 Cu inimile împietrite de durere ...

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC Spicul 2 SRL regretă trecerea prematură în neființă a colegului Bulat Marian ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro