Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

tamara ciofu

Deputatul PSD Tamara Ciofu, inițiatorul legii pentru combaterea tuberculozei a anunțat că Plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional a votat ieri pentru adoptarea actului normativ prin care se vor îmbunătăți condițiile de tratament ale bolnavilor pentru această afecțiune și se va elimina rata de abandon față de terapiile care trebuie urmate. Inițiativa legislativă a fost elaborată și depusă în Parlament din 2015, în primul mandat de parlamentar al medicului Tamara Ciofu. Deși Senatul a respins proiectul, Camera Deputaților a aprobat legea, care a fost semnată de 110 deputați și senatori.

„Legea propune un nou model de îngrijire în ambulatoriu a cazurilor de tuberculoză din România. Actul normativ, dezbătut și cu experții Organizației Mondiale a Sănătății, prevede acces universal la diagnostic și îngrijire medicală completă și gratuită pentru toate formele de tuberculoză. Pacienții vor primi o indemnizație de hrană, precum și sprijin financiar pentru acoperirea cheltuielilor privind tratamentul, medicația, transportul la clinică și alte cheltuieli suplimentare generate de incapacitatea de muncă. Mai mult decât atât, aceștia vor beneficia și de consiliere psihologică. Cel mai important lucru este că bolnavii vor fi motivați să se țină de tratament până la vindecarea completă, evitându-se astfel riscul de recidivă care la tuberculoză e foarte ridicat”, a declarat Tamara Ciofu.

Experții Organizației Mondiale a Sănătății au arătat că succesul în tratarea tuberculozei poate fi asigurat doar dacă bolnavul are acces simultan la trei elemente: tratament medical, alimentație specifică și consiliere psihologică. Legea răspunde la toate cele trei condiții.

„Am reușit împreună cu colegii mei din coaliția de guvernare să realizăm prima lege pentru asistența medicală a comunităților locale. Am pornit acest demers din 2013 în primul mandat de parlamentar când am arătat importanța dezvoltării unităților de asistență medico-socială. La nivelul județului Botoșani am creat o rețea formată din 90 de asistenți medicali comunitari și 18 mediatori sanitari. Aceștia se vor putea implica în activitățile de prevenție, depistare și urmărire a cazurilor de tuberculoză la nivel local”, a subliniat parlamentarul social-democrat botoșănean.

Inițiativa legislativă a fost elaborată în colaborare cu experții în combaterea tuberculozei de la Fundația Romanian Angel Appeal (www.raa.ro) și Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă (www.asptmr.ro).

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

tamara ciofu
DorohoiNews.ro, 15-11-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro