Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

trufin

Secretarul Comisiei pentru agricultură din Senat, parlamentarul PSD Lucian Trufin vine cu precizări și informații care pot ajuta autoritățile în lupta cu virusul pestei porcine africane, ca urmare a semnalării prezenței acestuia pe raza județului Botoșani, fiind identificat la un porc mistreț. Acesta apreciază implicarea promptă a autorităților și a reprezentanților instituțiilor cu atribuții în controlul, combaterea și eradicarea acestui virus, dar dorește să tragă un semnal de alarmă cu privire la posibilitatea extinderii focarului.

„Județul Botoșani se află, din păcate, pe harta județelor afectate de virusul pestei porcine africane. Instituțiile statului, sub directa coordonare a prefectului Dan Slincu si cu implicarea primarului comunei Hudești, Viorel Atomei, s-au întâlnit și au luat toate măsurile de prevenție, conform legislației în vigoare, făcând eforturi pentru ca populația și crescătorii de animale din zonă să nu fie afectați. Pentru a preveni răspândirea virusului, îmi exprim rugămintea față de fermieri să respecte întocmai recomandările autorităților cu responsabilități în domeniu, precum și măsurile de profilaxie impuse, pentru a împiedica extinderea bolii în gospodării. Doar astfel, vom putea înlătura măsurile radicale care impun sacrificarea animalelor și care au efecte negative atât asupra crescătorilor de animale, cât și asupra economiei județului”, a spus parlamentarul botoșănean.

Totodată, senatorul PSD aduce în atenția publică submăsurile PNDR 5.1 și 7.4 lansate de AFIR, care finanțează investiții în acțiuni de prevenire și limitare a răspândirii pestei porcine africane și încurajează autoritățile publice să le acceseze.

„Guvernul României prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va promova cu sprijinul AFIR două măsuri distincte cu fonduri europene, care vor fi lansate conform calendarului, în trimestrul I al anului 2019, prin care consiliile județene, instituțiile cu atribuții în domeniu sanitar-veterinar, autoritățile publice care au în administrare punctele de trecere a frontierei, autoritățile publice care au în administrare drumurile publice și administratorii publici ai fondurilor cinegetice, pot primi finanțare pentru a se dota cu echipamentele necesare în vederea creșterii capacității de prevenire a apariției epizootiilor și combaterii acestora și totodată pentru reducerea efectelor dezastrelor naturale asupra potențialului de producție agricolă” a afirmat senatorul Lucian Trufin.

Parlamentarul își exprimă speranța că în viitor autoritățile publice botoșănene se vor orienta spre măsurile de sprijin european, atât de necesare pentru dezvoltarea județului Botoșani dar și pentru creșterea gradului de siguranță a populației acestuia.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

trufin
DorohoiNews.ro, 25-01-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro