Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Doina f

Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat astăzi că prin decizia președintelui Klaus Iohannis de amânare a promulgării bugetului pe 2019, fiecare unitate administrativ teritorială din țară are de suferit, întrucât nu are finanțarea asigurată pentru începerea de noi proiecte de investiții.   

„În fiecare zi se amână în județul Botoșani asfaltarea unui drum local, reabilitarea unei școli într-o comună și alimentarea cu apă a unui sat! Din ce cauză? Pentru că Iohannis, candidatul PNL la alegerile prezidențiale, a blocat bugetul de stat. Guvernul a alocat pentru 2019, peste 10 milioane de euro pentru modernizarea drumului DN 28B, Botoșani-Târgu Frumos, reabilitarea drumurilor județene și comunale, amenajări hidrologice pentru combaterea inundațiilor. Toate primăriile din județ au cel puțin un proiect aprobat. Nicio investiție nouă nu poate începe pentru că Iohannis pune bețe-n roate guvernării PSD. Asta înseamnă că valoarea investițiilor întârziate în Botoșani este de 30.000 DE EURO în fiecare zi lucrătoare din 2019 care trece fără buget adoptat! Dar pe Iohannis nu îl interesează dezvoltarea comunităților locale, ci doar campania sa electorală!” a declarat Doina Federovici.

Bugetul pe 2019 care conține toate resursele financiare necesare pentru continuarea etapei a doua a programului PNDL, care prevede investiții în comunitățile din mediul rural pentru drumuri, canalizare, apă, gaze, școli, dispensare și grădinițe, elemente vitale pentru reducerea decalajelor față de oraș s-a blocat din cauza ambițiilor electorale ale candidatului PNL la alegerile prezidențiale din 2019, Klaus Iohannis.

„Dacă ar fi mai puține lupte politice și mai puține bețe în roate din partea președintelui, am putea face chiar mai multe lucruri, adică să majorăm așa cum am promis alocaţiile pentru copii cât mai repede, să creștem punctul de pensie și salariile în acord cu legile adoptate de Parlament și să realizăm toate celelalte obiective de investiții în domeniul educației, sănătății și transporturilor”, a subliniat vicepreședintele PSD pentru Regiunea de Nord-Est.

Bugetul adoptat de Parlament este un buget pentru investiții. Românii au cerut investiții, vor avea deci investiții, atât la nivel național, dar mai ales la nivel local. În același timp, PSD s-a ținut de cuvânt și a construit bugetul pentru acest an cu toți banii necesari pentru pensii și salarii, inclusiv pentru majorările prevăzute în 2019.

„Cu certitudine mai sunt multe investiții de realizat atât în țară, cât și în județul Botoșani, astfel încât fiecare comunitate locală din mediul rural să aibă acces la apă curentă, canalizare, drumuri modernizate, unități școlare și sanitare reabilitate. Ne îndreptăm în această direcție prin măsurile și programele pe care le-am implementat în cei doi ani de guvernare. Milioane de români din satele și comunele României au condiții de viață îmbunătățite grație programelor PNDL, inițiate de PSD și aplicate cu consecvență an de an de miniștrii social democrați”, a apreciat președintele PSD Botoșani.


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



ZiareBotosani.ro.ro



GALERIE FOTO

Doina f
DorohoiNews.ro, 28-02-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



DelGaz Licitatie

PUBLICITATE

Hidroplasto Botosani

PUBLICITATE

FARMACIA MAGISTRA

Farmacia Magistra

PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Contabilitate

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

PARTENERI

Artificii Dorohoi

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate de construcții din Dorohoi angajează

Societate de construcții din Dorohoi angajează
Societate de construcții din Dorohoi angajează: - șef de echipă - salariu 4000 lei, în mână, ...

Fabrică de cherestea din Botoșani angajează muncitori calificați și necalificați

Fabrică de cherestea din Botoșani angajează muncitori calificați și necalificați
Fabrică de cherestea din Botoșani angajează muncitori calificați și necalificați. Asigurăm transport ...

Vând loc de casă în comuna Broscăuți

Vând loc de casă în comuna Broscăuți
Vând loc de casă în comuna Broscăuți, la șosea asfaltată. Suprafață teren 1384 mp, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Pe 16.01.2019 s-a stins din viață MIHAIL CĂTĂLIN CONȚU, tătă, frate, unchi și bunic. Dumnezeu ...

Șofer categoria (B) caut să lucrez în zona Dorohoi

Șofer categoria (B) caut să lucrez în zona Dorohoi
Detin permis categoria B - mentionez ca nu beau si nu fumez (deloc) sunt o fire serioasa si punctuala! ...

Vând loc de casă

Vând loc de casă
Vând loc de casă în comuna Broscauti (pe șes). Relații la tel: 0744754924

Caut teren!!!! Cumpăr

Caut teren!!!! Cumpăr
Cumpar teren pentru casa. Zonele: Dealu-Mare la strada principala,Saucenita .iesirea din Dorohoi. Inclusiv ...

Vând garaj

Vând garaj
Vând garaj Dorohoi, Al. Ghiocelului. Relatii la tel: 0740181835

TEREN SI CASĂ DE VANZARE

TEREN SI CASĂ  DE VANZARE
Vând teren și casă. Detalii la nr. de tel: 0754901052

Vând piese Dacia Logan

Vând piese Dacia Logan
Vând piese Dacia Logan din an 2008 model berlina: cîrlig de remorcare omologat, triple spate ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro