Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dorohoi

Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat astăzi că în urma vizitei de lucru a vicepremierului Daniel Suciu la Botoșani din urmă cu două zile, a fost semnat contractul de finanțare pentru începerea lucrărilor la un nou bazin de înot în municipiul Dorohoi și au fost încheiate alte 5 contracte pentru construcția de săli de sport în Cordăreni, Mitoc, Curtești și Lozna și un cămin cultural în satul Buhăceni din Trușești. 

„Valoarea totală a contractelor de execuție a lucrărilor care vor începe în această perioadă este de 5,2 milioane de euro. Atât dorohoienii, cât și botoșănenii din celelalte zone ale județului merită să beneficieze de cele mai bune condiții la ei acasă. Așa cum am promis la începutul acestui mandat, ne respectăm angajamentele față de botoșănenii din fiecare localitate din județ. Oamenii trebuie să simtă că într-adevăr se schimbă în bine și evoluează fiecare comună și oraș din Botoșani”, a declarat Doina Federovici.

În primii doi ani de guvernare, PSD a adoptat cadrul legal pentru depunerea proiectelor de investiții la nivel local, au fost evaluate prioritățile comunităților locale și au fost alocate fondurile necesare pentru realizarea obiectivelor de investiții. De la finalul lui 2018, în 2019 și în 2020 se realizează efectiv lucrările în teren.

„În 2008 am promis o altfel de administrație, în 2012 am început să construim pentru viitor. În iunie 2016 am primit votul dorohoienilor pentru că au ales performanța. În 2020 vom finaliza cel mai important program de investiții în dezvoltarea locală din Dorohoi: locuințe noi, străzi asflatate, iluminat public modern și eficient, grădinițe și școli noi, unități sanitare reabilitate și multe alte proiecte. Dorohoiul a renăscut și a devenit un oraș modern, cu care ne putem mândri în toată Moldova și în toată țara. Pentru mine fiecare dorohoian contează. Am construit pentru tineri, am investit în infrastructură, am reabilitat zone de agreement pentru familii și pensionari, am modernizat școlile și grădinițele, am dotat spitalul cu aparatură modernă, am refăcut cinematograful, iar acum construim un bazin de înot. Dorohoi continuă să se dezvolte cu PSD la guvernare”, a declarat Dorin Alexandrescu primarul municipiului Dorohoi.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

DorohoiDorohoi (2)Dorohoi (4)Dorohoi (7)Dorohoi (3)Dorohoi (5)Dorohoi (6)
DorohoiNews.ro, 13-05-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

Ofer spre închiriere apartament în Dorohoi

Ofer spre închiriere apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere partier proaspat varuit si partial mobilat in calea plevnei. 00306947237652. ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament cu 3 camere ultracentral

Vând apartament cu 3 camere ultracentral
Vând apartament cu 3 camere decomandat, recent renovat, partial mobilat, situat ultracentral, 80 ...

Cumpăr apartament cu două sau trei camere

Cumpăr apartament cu două sau trei camere
Cumpăr apartament cu două sau trei camere, zona Plevna,Dorohoi. Rog și ofer seriozitate. Nr. Contract. ...

Închiriez apartament cu 2 camere

Închiriez apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere, pe termen lung, apartament cu două camere, recent renovat, mobilat si utilat, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro