Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

3

Primul spațiu dedicat copiilor internați la Secția de Pediatrie a Spitalului Mavromati
Primele ateliere de creație artistică și concursuri sportive pentru copiii din județ

Organizația Femeilor Social Democrate Botoșani lansează anul acesta prima ediție a campaniei „Pentru că ne pasă de copiii noștri” prin care vor fi realizate periodic o serie de programe educative pentru fiecare categorie de vârstă în mai multe localități din județ. În cadrul acestei campanii va fi inaugurat primul spațiu de terapie ocupațională destinat copiilor internați la Spitalul de Copii Botoșani și vor fi organizate primele ateliere de terpaie ocupațională pentru copiii din județ.   

„Alături de colegii mei am considerat că, de 1 iunie, nu este destul să le oferim jucării celor mici și putem face mult mai mult pentru fiecare copil. De aceea, începând din luna aprilie am început să amenajăm prima cameră de joacă și relaxare pentru minorii internați la Spitalul de Copii din municipiul Botoșani. Am renovat complet un spațiu nefolosit din cadrul unității sanitare, l-am dotat cu mobilier, jocuri și jucării noi și l-am decorat cu picturi murale de desene animate cu ajutorul unui profesor și mai multor eleve de la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” și Liceul Teoretic „Grigore Antipa”. Aici vom organiza săptămânal programe de pictură, jocuri educative, lectură, lecţii de cultură generală, vizionarea de filme documentare, artistice si animate, lucru manual. Toate aceste activități vor fi susținute de colege din cadrul OFSD Botoșani. Este important să le oferim copiilor noștri alternative de joacă și învățare, care să înlocuiască jocurile de la tablete și de la telefoanele mobile”, a declarat președintele OFSD Botoșani, Mioara Jurjiu.  

Prima cameră dedicată copiilor care sunt internați la Secția de Pediatrie a Spitalului Mavromati a presupus lucrări ample de renovare a unui vestiar dezafectat, astfel că au fost schimbate instalațiile electrice, au fost zugrăviți pereții, s-a montat un covor din pvc special pentru unitățile medicale și sportive, s-a achiziționat o tablă de scris, materiale creative și jocuri, precum și o bibliotecă cu cărți pentru cei mai mari, care doresc să citească.  

„De 1 iunie în cadrul campaniei „Pentru că ne pasă de copiii noștri!” vom iniția din acest an, organizarea de ateliere pe domenii de activitate, respectiv pictură, modelaj, realizarea de obiecte lucrate manual și experimente științifice, precum și jocuri sportive și activități educative prin care cei mici vor avea posibilitatea de a învăța lucruri noi și de a-și descoperi noi talente. Vom începe de 1 iunie în comuna Nicșeni și vom continua și în alte localități din județ. Prin participarea colegilor noștrii de la tineret și din cadrul PSD dorim să le oferim părinților noi oportunități pentru dezvoltarea aptitudinilor artistice și sportive ale propriilor copii”, a completat Cristina Breșug vicepreședinte PSD Botoșani.

Inaugurarea camerei de joacă va avea loc la ora 10:00 pe data de 1 iunie la Spitalul de Copii Botoșani. După sfințirea sălii, copiii internați în spital vor fi invitați să descopere jocurile amenajate pentru ei și vor primi tort, baloane și cadouri sub formă de gentuțe dotate cu carioci, creioane colorate si cărți.

Deschiderea „Atelierelor Fanteziei” va avea loc pe 1 iunie între orele 14:00-17:00, în satul Dorobanți din comuna Nicșeni. În cadrul evenimentului vor fi organizate concursuri de: picturi pe figurine din ipsos, realizarea de bijuterii artizanale și obiecte lucrate manual, experimente științifice, jocuri sportive și activități recreative și de socializare.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

3456
DorohoiNews.ro, 31-05-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro