Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

drumuri bucecea 05

Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat astăzi că toate proiectele aprobate prin Programul Național de Dezvoltare Locală pentru localitățile din județul Botoșani sunt în desfășurare în diverse stadii de realizare.

„În acest moment investițiile din județul Botoșani aprobate și finanțate de Guvern sunt în derulare, fie la nivel de licitație, sau de proiectare, fie la nivel de lucrări începute sau finalizate. În orașul Bucecea au fost alocate peste 9 milioane de lei pentru construcția și dotarea unei școli noi cu 8 săli de clasă, în care vor învăța 240 de copii, a unei grădinițe cu program prelungit pentru 50 de preșcolari și asfaltarea a peste 6 km de drumuri locale. Încep să se vadă rezultatele muncii depuse de primari, de parlamentarii social-democrați din Botoșani și de colegii din Guvern. Pentru investițiile din orașul Bucecea, implicarea domnului primar Țâmpău Andron, care a depus la timp toate documentele, dar și a subsecretarului de stat botoșănean de la Ministerul Dezvoltării, Angel Gheorghiu a contat foarte mult”, a declarat Doina Federovici.

Școala cu clasele I-VIII va fi construită pe o suprafață de 1.160 mp, va avea parter și etaj, 8 săli de clasă, cancelarie, secretariat, cabinet medical și grupuri sanitare. Unitatea de învățământ va fi dotată cu mobilier nou, calculatoare, imprimante, centrală termică proprie și echipamente pentru cabinetul medical. Licitația a fost finalizată, lucrările vor începe în două săptămâni și au termen de finalizare 18 luni.

De asemenea, urmează să se scoată din nou la licitație și construcția grădiniței cu program prelungit din Bucecea, care va fi ridicată pe o suprafață de 402 mp și va fi dotată cu mobilier nou, centrală termică proprie, bucătărie proprie. În prima fază nu s-a prezentat nicio firmă la licitație și s-a reluat procedura.

La nivelul infrastructurii rutiere, până la finalul anului vor fi modernizați peste 6 km de străzi din oraș. În prezent sunt finalizate lucrările de asfaltare și se lucrează la rigolele de pe marginea drumurilor. 

„În ciuda tuturor criticilor venite de la partidele din Opoziție care preferă să ne atace în permanență, fără să facă nimic, guvernarea PSD se ține de cuvânt și duce la capăt fiecare obiectiv de investiții aprobat, dovada fiind decontarea la timp de către minister a facturilor pentru toate obiectivele realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală” a explicat președintele PSD Botoșani.


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



ZiareBotosani.ro.ro



GALERIE FOTO

drumuri bucecea 05drumuri bucecea 02drumuri bucecea 04drumuri bucecea 07drumuri bucecea 02drumuri bucecea 06drumuri bucecea 03drumuri bucecea 01
DorohoiNews.ro, 19-07-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Hidroplasto Botosani

PUBLICITATE

FARMACIA MAGISTRA

Farmacia Magistra

PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Contabilitate

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

Toamna notelor de 10!



EVENIMENTE

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează barmaniță

SC din Dorohoi angajează barmaniță
Societate comercială din Dorohoi angajează barmaniță. Locația nu deține jocuri de noroc (păcănele). ...

Societate din domeniul agriculturii angajează mecanic agricol

Societate din domeniul agriculturii angajează mecanic agricol
Societate din domeniul agriculturii angajează mecanic agricol. Se oferă salariu motivant. Informații ...

Societate din Dorohoi angajează șofer tir

Societate din Dorohoi angajează șofer tir
Societate din Dorohoi angajează șofer tir. Se oferă salariu motivant. Informații și detalii la telefon ...

Comuna Șendriceni organizează licitație pentru serviciul de transport public local de persoane. Vezi traseul!

Comuna Șendriceni organizează licitație pentru serviciul de transport public local de persoane. Vezi traseul!
Consiliul Local al Comunei Șendriceni, județul Botoșani, cu sediul în sat Șendriceni str. Morii ...

Societate de construcții din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați

Societate de construcții din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați
Societate de construcții din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați, salariu net ...

Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea postului de paznic

Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea postului de paznic
Şcoala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea postului temporar ...

Cafe-bar din Dorohoi angajează barman

Cafe-bar din Dorohoi angajează barman
Cafe-bar din Dorohoi angajează barman (fată sau băiat). Relații la telefon: 0748117774

Efectuez lucrări de excavare

Efectuez lucrări de excavare
Efectuez lucrări de excavare. Preț: 110 lei ora, pentru lucrări mai mari de 7 ore. Relații la telefon: ...

SC angajează inginer agronom

SC angajează inginer agronom
Societate din domeniul agriculturii angajează inginer agronom. Informații și detalii la telefon 0754200415 ...

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Dumnezeu să o odihnească în pace!
După o scurtă dar grea suferință a încetat din viață Măriuța (Ostafe Maria), promoția ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro