Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

3

Congresul Partidului Social Democrat s-a desfășurat sâmbătă, 24 august 2019, la Palatul Parlamentului, în prezența a peste 1.100 de membri de partid. Toți delegații participanți la lucrările Congresului și-au declarat prin vot susținerea pentru Viorica Dăncilă în cursa pentru președinția României. 

Președintele PSD și-a început discursul vorbind despre cei dragi și despre modul cum a pornit în viață, dintr-o familie de oameni simpli. 

“Sunt un om plecat de jos, care a muncit, ca și voi, mulți ani în acest partid. Am pornit în viață cu aceleași premise cu care pleacă cei mai mulți tineri din România astăzi - dintr-o familie de oameni simpli, dintr-o localitate mică, fără privilegii. Am muncit mereu pentru lucrurile în care am crezut”.

Viorica Dăncilă a continuat prezentarea cu câteva dintre prioritățile proiectului său pentru țară: siguranță, ordine și lege, educație și sănătate pentru fiecare român, combaterea sărăciei, iar românii să fie respectați în Uniunea Europeană și în lume. 

“Vreau o Românie în care nimeni nu trebuie să se teamă (…) Vreau ca niciun român să nu mai fie lăsat în urmă (...) Vreau o Românie respectată în Uniunea Europeană și în lume”, a declarat Viorica Dăncilă.

“Sunt singurul candidat care își asumă guvernarea țării, care are curajul și voința de a mișca lucrurile pentru români. Sunt mai puternică decât toți acești bărbați care nu fac altceva decât să țipe, de pe margine”, a declarat liderul PSD în aplauzele celor prezenți.

Invitat la Congresul PSD a fost și președintele Partidului Socialiștilor Europeni, Serghei Stanișev. Acesta a avut cuvinte de laudă pentru activitatea prim-ministrului Viorica Dăncilă, pentru reușitele din ultimul an și jumătate de când a preluat conducerea Guvernului. Totodată, i-a încurajat pe toți cei prezenți să continue să fie cu adevărat social-democrați, preocupați de oameni și să lupte pentru un trai mai bun pentru aceștia. 

Viorica Dăncilă și-a asumat conducerea partidului în momente dificile și a demonstrat că are curajul și capacitatea de a-i uni în jurul său pe membrii partidului și de a-și îndeplini promisiunile. În discursul său, Serghei Stanișev a afirmat faptul că marea familie a socialiștilor europeni are nevoie de un reprezentant social democrat al României și acest om este președintele Viorica Dăncilă.

În cadrul Congresului, a luat cuvântul președintele executiv al partidului, Eugen Teodorovici, care și-a reafirmat susținerea fermă pentru Viorica Dăncilă și a adus mulțumiri tuturor bugetarilor care lucrează din greu, cu sufletul, dar sunt jigniți de către cei din Opoziție. “Spre deosebire de acești absenți nepricepuți ai Dreptei care pot face mult rău românilor, Partidul Social Democrat are oameni harnici și pricepuți”.

Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a declarat că la alegerile din 10 noiembrie partidul, împreună cu Viorica Dăncilă, merg la victorie, dezvăluind despre candidatul PSD faptul că a reușit ceea ce mulți dintre liderii politici nu au realizat în 10-20 de ani. “Există un principiu de la care premierul Dăncilă nu a abdicat niciodată: acela de a rezolva mereu cu prioritate problemele oamenilor, după urgența și amploarea lor, nu după rațiuni politice”.

Imediat după terminarea Congresului, au fost înregistrate și primele semnături pentru susținerea candidatului PSD, Viorica Dăncilă, lansându-și, astfel, oficial campania de strângere de semnături pentru alegerile prezidențiale.

De asemenea, odată cu validarea candidatului PSD, a fost lansată și campania națională de consultare “Alături de fiecare român”. Delegații prezenți au fost invitați să fie cei care dau startul prin a completa chestionarele cu prioritățile pentru România. Astfel de chestionare vor ajunge la toți românii pentru a afla care sunt propunerile lor pentru viitorul președinte al țării.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

321
DorohoiNews.ro, 25-08-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro