Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Federovici-Dancila

Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat că premierul Viorica Dăncilă a venit astăzi în județ pentru a se întâlni cu botoșănenii din mai multe localități și a-i asigura că în calitate de președinte al României nu va lăsa niciun partid să taie sau să nu pună în aplicare toate drepturile câștigate de cetățeni în guvernarea social-democrată în privința salariilor, pensiilor, alocațiilor, indemnizațiilor, burselor dar și a investițiilor care sunt în derulare.

„Guvernul condus de Viorica Dăncilă a fost primul Executiv care a înțeles cât de importante sunt investițiile în dezvoltarea comunităților locale. Avem peste 500 de obiective de investiții în diferite stadii de realizare în județul Botoșani pentru construcții noi și modernizări de drumuri, școli, grădinițe, locuințe, alimentări cu apă, cămine culturale, achiziții de ambulanțe, aparatură medicală, echipamente didactice și multe altele. Realizarea acestor obiective se datorează doamnei prim-ministru și echipei sale de miniștrii care au înțeles nevoile fiecărei comunități locale din județul nostru”, a declarat Doina Federovici.

În Guvernarea social-democrată, 36.000 de botoșăneni au salariul minim net majorat, 20.000 de angajați din Botoșani au venitul mediu net mai mare cu 68%, au fost create peste 3.000 de noi locuri de muncă și au fost semnate peste 1.500 de noi contracte de muncă, 94.500 de pensionari botoșăneni au beneficiat de creșterea punctului de pensie, 4.500 de angajați din sistemul medical și 6.300 de persoane din învățământ au beneficiat de creșteri salariale și s-au înființat peste 1.000 de firme noi în județ, în ultimii 3 ani.

În cazul în care Klaus Iohannis va ajunge din nou președinte, botoșănenii și toți românii vor reveni la măsurile de austeritate din 2010 care vor fi puse în practică de guvernul PNL și a aliaților săi.

„Botoșănenii s-au săturat de ura și dezbinarea pe care o promovează PNL și candidatul lor, Klaus Iohannis. Botoșănenii s-au săturat de certuri, scandaluri și jigniri! Botoșănenii vor lucruri concrete de la clasa politică! Alături de colegii mei am discutat cu oamenii din fiecare zonă a județului și am realizat că majoritatea dintre aceștia își doresc o Românie unită, stabilă și o guvernare pentru fiecare român, fără discriminări, așa cum PSD a demonstrat că poate să crească nivelul de trai pentru fiecare categorie socială și profesională”, a subliniat președintele PSD Botoșani. 

Comandat de PSD
Executat de dorohoinews.ro
CMF: 31190008

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Federovici-Dancila
DorohoiNews.ro, 22-10-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă ca bonă, menaj sau îngrijire bătrâni. tel: 0748306080

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate
Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate, complet mobilat, etaj III, centrală ...

Sincere condoleanțe

Sincere condoleanțe
Societatea Culturală „Dorohoi", alături de doamnele de la „Șezătoarea din Bibliotecă", ...

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică
Apartament 2 camere situat in zona Piata Mica / Plevna , cu o suprafata de 47 mp , model decomandat . ...

Vând teren loc de casă

Vând teren loc de casă
Vând teren loc de casă, grădină cu anexă și pădure în loc. Văculești. Rel. la tel. ...

Închiriez apartament

Închiriez apartament
Închiriez apartament cu 2 camere în Olinescu, mobilat, utilat, detalii la tel 0740015398

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro