Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Federovici

Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a declarat astăzi că botoșănenii pot să vadă în aceste zile adevăratele mize pentru care PNL și aliații lor au dorit să dea jos Guvernul PSD: împărțirea ca la piață a funcțiilor de conducere de la instituțiile publice din județul Botoșani.

„PNL și-a dat arama pe față! Liberalii se ceartă între ei, dar și cu ALDE pe felul în care să pună stăpânire pe instituțiile care ar trebui să fie în slujba botoșănenilor, nu a partidelor politice! Este absolut grotesc, imoral și ilegal ceea ce fac în aceste zile membrii PNL Botoșani și cei ai partidelor care i-au susținut pentru a dărâma Guvernul PSD. Nimic despre problemele județului, niciun cuvânt despre ce se întâmplă cu investițiile începute de Guvernarea PSD pentru modernizarea drumurilor locale, a unităților de învățământ, dotarea spitalelor, extinderile rețelelor de apă și canalizare și alte obiective de interes local. PSD va atrage atenția botoșănenilor la fiecare derapaj al liberalilor și va bloca în Parlament orice demers prin care PNL vrea să oprească investițiile de la nivel local sau să scadă veniturile românilor”, a declarat Doina Federovici.

PNL a început politizarea funcțiilor publice de la nivelul județului Botoșani! Cu toate că presa locală a început să prezinte certurile și scandalurile dintre liderii PNL Botoșani pentru politizarea tuturor funcțiilor de conducere de la instituțiile publice din județ, liberalii și partenerii lor de la celelalte partide nu au nicio jenă și continuă să facă negoț și să tranzacționeze între ei posturi de directori, inclusiv posturile de prefect și subprefect, care sunt funcții apolitice.  

„PNL începe să își răsplătească oamenii din teritoriu cu funcții publice plătite din banii fiecărui român! În același timp, PNL împarte posturi la oamenii de la partidele care au susținut moțiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD și care au susținut instalarea Executivului Orban! PNL nu ține cont de competențe și de problemele fiecărui domeniu și instituție! Cuvântul de ordine este politizare la maxim pentru a ocupa cât mai multe funcții la nivel central și local! PNL adoptă metoda PDL de acaparare a statului de sus în jos și de eliminare a funcționarilor de carieră din fiecare instituție!”, a subliniat președintele PSD Botoșani.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Federovici
DorohoiNews.ro, 09-12-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!
Cu adâncă durere în suflete, vă anunțăm că cel ce a fost soț, tată, bunic și străbunic, ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Familia îndurerată anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a dragului nostru tată și ...

Tichet de masă găsit

Tichet de masă găsit
A fost gasit un tichet de masa la benzinaria de langa Biserica Învierea Domnului (preot Adam). ...

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul „Depozit material ...

Vând teren

Vând teren
Vand teren loc de casa intravilan Pascari terenul dispune de toate utilitatile pret avatajos.Relati la ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vând apartament 2 camere, 48 mp, str. GRIGORE GHICA -în fața liceului-, scara din mijloc. ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE
SC BENCHEA AGROFERM SRL angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII ...

Caut loc de muncă!

Caut loc de muncă!
Bună ziua! Caut loc de muncă, orice domeniu! Permis categoria B,C. Am experiență pe 3,5 tone tur ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro