Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

asistenti-12-mai

Astăzi sărbătorim asistenții medicali din toată lumea, ocazie cu care doresc să îmi exprim respectul și recunoștința față de activitatea asistenților medicali din toată țara și din județul Botoșani, fără de care, niciun medic nu ar putea să aibă grijă și nici nu ar putea să ne trateze pe fiecare dintre noi!

Cu toate că anul 2020 a fost declarat de către Organizația Mondială a Sănătății și International Council of Nurses drept Anul Asistentului medical și al Moașei, consider că în aceste clipe trebuie să le aducem un omagiu asistenților și asistentelor medicale pentru că au fost alături de medici în prima linie în lupta cu pandemia de coronavirus, pentru că și-au riscat propria viață pentru a salva alte zeci și sute de vieți.

Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui Florence Nightingale, asistentă medicală, părinte fondator al îngrijirilor de sănătate moderne.

Trebuie să luăm cu toții exemplu și să urmăm fiecare în profesiile noastre devotamentul și puterea de muncă de care dau dovadă asistenții și asistentele medicale de fiecare dată, indiferent de starea de sănătate în care se află pacienții de care au grijă.

În calitate de medic și parlamentar vă mulțumesc pentru sacrificiul pe care îl faceți, implicându-vă cu toată compasiunea și cunoștințele dumneavoastră în procesele de refacere a sănătății oamenilor care au nevoie de voi. Deşi, în unele cazuri, este dificil să faceți față greutăților, o luaţi de la capăt în fiecare zi, mai puternici și mai puternice şi mai hotărâți și mai hotărâte.

În această perioadă în care ne confruntăm cu o pandemie a cărei efecte se propagă foarte repede și afectează milioane de oameni din întreaga lume ați arătat că sunteți dispuși să vă depășiți orice limite și să faceți tot ce vă stă în putere pentru a salva cât mai multe vieți omenești, chiar cu riscul de a vă îmbolnăvi!

Astăzi este ziua recunoștinței activității pe care o desfășurați ca îngeri păzitori ai pacienților, ca adevărați profesioniști care faceți permanent eforturi supraomenești pentru a îngriji și trata pacienții care vă cer ajutorul.

Din partea mea veți avea întotdeauna toată susținerea și înțelegerea de care aveți nevoie.

În activitatea mea parlamentară am susținut reglementarea asistenței medicale la nivelul comunităților locale, precum și introducerea moașelor alături de asistenții medicali și mediatorii sanitari în centrele comunitare integrate. În opinia mea asistentul medical are rolul cel mai important în echipa medicală și în procesul de îngrijire al pacienților, dar și în cel de consiliere și informare al acestuia.

Avem nevoie de dumneavoastră, avem nevoie de asistenți medicali profesioniști, bine pregătiți și aproape de pacienții noștri.

La mulți ani! Să fiți sănătoși și să avem parte mereu de grija și devotamentul pe care le arătați fiecărui pacient în fiecare zi!

Comunicat de presă - PSD

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

asistenti-12-mai
DorohoiNews.ro, 12-05-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu
Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu. Rog seriozitate. Telefon: 0759484795

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro