Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

marius-budai

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a venit la Botoșani pentru a ne umple de... promisiuni deșarte, în stilul deja consacrat al prim-ministrului Ludovic Orban și al celorlalți membri ai cabinetului său. „Vom face”, „Vom acorda” „Vom aplica”, „Vom drege” – promit, la unison, miniștrii PNL, în vreme ce, în realitate, nu au realizat, nimic concret, până acum. Astfel, Ministerul Fondurilor Europene nu a atras, încă, niciun leu, de la Comisia Europeană, pe niciun proiect nou depus, de când este condus de Marcel Boloș.

Deși Comisia Europeană a relaxat drastic condițiile acordării de fonduri europene, în contextul pandemiei de Covid 19, ministrul Boloș nu a încasat, până acum, niciun leu, pe vreun proiect nou depus, pentru români și România.

În schimb, Marcel Boloș a solicitat ca fondurile europene destinate alimentării cu apă și canalizare să fie redirecționate, în contextul în care deja temutul virus se poate combate, până acum, doar prin spălat!

Mai mult, același ministru Boloș a cerut ca fondurile europene destinate investițiilor în infrastructură, adică în autostrăzi și căi ferate, să fie, de asemenea, redirecționate! Culmea, în condițiile în care membrii cabinetului Orban se laudă că se vor axa pe investiții.

Chiar și dacă am admite că aceste fonduri ar fi fost redirecționate către combaterea Covid 19, problema rămâne aceea că ministrul Boloș al Fondurilor Europene nu a reușit, până în prezent, să încaseze nici măcar un leu, de la Comisia Europeană, în acest sens.

Așadar, adio alimentare cu apă și canalizare, adio autostrăzi și căi ferate, dar și ZERO lei absorbiți de la Comisia Europeană pentru combaterea Coronavirus.

„Nu există ministru în cabinetul Orban care să nu vină în spațiul public cu altceva decât promisiuni deșarte, iar, în realitate, să aibă zero rezultate. Din păcate, pentru români și România, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, face parte fix din aceeași categorie. A atras pentru România, până acum, zero lei. Boloș este ministrul Fondurilor Europene ZERO”, concluzionează chestorul Camerei Deputaților, Marius Budăi.

Comunicat de presă – PSD Botoșani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

marius-budai
DorohoiNews.ro, 28-07-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane
Societate comerciala din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere (cife) și autocamioane. ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro