Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

PSD Botosani 02

Cum datorăm respect simbolurilor naţionale, indiferent de dificultatea vremurilor pe care le trăim, Ziua Imnului Naţional a fost marcată şi în acest an cu aceeaşi condescendenţă de Organizaţia Judeţeană a PSD.

Astfel, senatorul Doina Federovici, preşedintele PSD Botoşani, viceprimarul Cosmin Andrei, precum şi mai mulţi membri din organizaţia judeţeană au organizat o acţiune de promovare a acestei zile, implicit a Imnului Naţional.

Astfel, pe Pietonalul Unirii au fost împărţite steguleţe tricolore pe care erau tipărite strofele poeziei „Un răsunet”, al cărei autor este Andrei Mureşan, ulterior transformată în mult mai cunoscuta „Deşteaptă-te, române”.

„Urmărind modul în care oamenii primesc orice gest referitor la simbolurile naţionale- fie că vorbim de Ziua Naţională, de Ziua Drapelului sau iată! de Ziua Imnului, mă aşteptam ca iniţiativa noastră să fie foarte bine primită de botoşăneni, chiar aş spune aşteptată”, a spus senatorul Doina Federovici.
 
Un moment impresionant a fost acela în care artistul stradal care de obicei cântă la orgă pe Pietonalul Unirii a primit steguleţul tricolor. El a mulţumit în stilul propriu, interpretând Imnul Naţional, în aplauzele auditoriului, inclusiv ale social- democraţilor botoşăneni.

„A fost un moment cu adevărat emoționant, la fel ca întreaga acţiune de astăzi. Mă bucur că am reuşit să organizăm această întâlnire cu botoşănenii, am fost impresionaţi de reacţia lor şi le mulţumesc pentru emoţia pe care ne-au dăruit-o”, a declarat viceprimarul Cosmin Andrei.

Comunicat de presă – PSD Botoșani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

PSD Botosani 02PSD Botosani 01PSD Botosani 03PSD Botosani 04PSD Botosani 05PSD Botosani 06PSD Botosani 07PSD Botosani 08PSD Botosani 09PSD Botosani 10PSD Botosani 11PSD Botosani 12PSD Botosani 13PSD Botosani 14PSD Botosani 15PSD Botosani 16PSD Botosani 17PSD Botosani 18
DorohoiNews.ro, 30-07-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică
Apartament 2 camere situat in zona Piata Mica / Plevna , cu o suprafata de 47 mp , model decomandat . ...

Vând teren loc de casă

Vând teren loc de casă
Vând teren loc de casă, grădină cu anexă și pădure în loc. Văculești. Rel. la tel. ...

Închiriez apartament

Închiriez apartament
Închiriez apartament cu 2 camere în Olinescu, mobilat, utilat, detalii la tel 0740015398

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro