Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

PSD Botosani 002

Președintele PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici, a anunțat, astăzi, primirea în echipa social-democrată a 25 profesioniști din mai multe domenii de activitate. Printre cei care au semnat adeziunea la PSD se numără profesori, medici, artiști, ingineri, specialiști IT sau oameni de afaceri.

„Există o vorbă românească: cine se aseamănă se adună. Toată lumea știe că PSD are cei mai competenți oameni. Este deci firesc ca cei de valoare, cu o bună pregătire profesională să prefere PSD atunci când se decid să se implice în politică și administrație. Adeziunea lor ne onorează și sunt sigură că vom avea o bună colaborare în beneficiul comunității botoșănene”, a declarat Doina Federovici - președintele PSD Botoșani.

Directorul Teatrului Vasilache, Marius Rogojinschi, care se numără printre cei 25 de noi membri de partid a declarat că a ales echipa social-democrate pentru că  PSD este partidul cel mai preocupat de problemele sociale ale comunității.

„Putem face o comparație între guvernările PSD și cele ale altor partide. Veți vedea că întotdeauna când PSD a condus țara, economia a mers bine și am avut o creștere a nivelului de trai, în special la nivelul celor cu venituri mai mici. În ceea ce privește implicarea mea în viața social-culturală a municipiului, sunt în PSD pentru că am sincera și unica convingere că în mandatul de primar al domnului Cosmin Andrei, clădirea Teatrului Mihai Eminescu din Botoșani va fi restaurată. Aceste lucruri m-au determinat să vin alături de echipa PSD Botoșani”, a declarat Marius Rogojinschi.

Marius Buliga, fostul viceprimar al Municipiului Botoșani, a afirmat că în decizia sa de a se înscrie în PSD a contat mult colaborarea pe care a avut-o cu viceprimarul Cosmin Andrei, în primărie.

„Am lucrat 4 ani alături de Cosmin Andrei și am ajuns să înțeleg cât de mult contează să ai alături o echipă puternică. Am convingerea că alături de PSD voi putea face mai mult pentru comunitate”, a afirmat Buliga.

Angel Călin director adjunct al AJOFM Botoșani s-a alăturat echipei social democrate convins fiind că PSD prin politicile și proiectele promovate a fost, este și va fi alături oameni.

„Prin activitatea profesională desfășurată în decursul carierei mele, am fost aplecat către oameni, iar echipa PSD este formațiunea politică ce construieste, cu oameni, pentru oameni. Acesta este motivul principal care m-a determinat să mă alătur acestei echipei și mă simt deosebit de onorat să fac parte din familia social-democrată!", a menționat directorul adjunct al AJOFM

Comunicat de presă - PSD Botoșani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

PSD Botosani 002PSD Botosani 003PSD Botosani 001PSD Botosani 004PSD Botosani 005PSD Botosani 006PSD Botosani 007PSD Botosani 008PSD Botosani 009PSD Botosani 010PSD Botosani 011PSD Botosani 012PSD Botosani 013PSD Botosani 014PSD Botosani 015
DorohoiNews.ro, 03-08-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro