Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

curtea-constitutionala

Partidul Social Democrat îşi exprimă dezamăgirea cu privire la deciziile luate recent de Curtea Constituţională a României, prin care Legea bugetului, Legea unică a salarizării, Legea cadru a salarizării, Legea de adoptare a OUG 50 privind creditele populaţiei și Legea Educației Naționale au fost declarate ca fiind în acord cu Legea fundamentală.

Aceste decizii nu ar fi trebuit să aibă valenţă politică. Prin aceste decizii, nu opoziţia este cea care a pierdut o luptă cu Puterea, la arbitrajul Curţii Constituţionale, ci milioanele de români care vor fi afectaţi de actele normative în discuţie.

Este vorba de legi nedrepte cu românii şi cu necesităţile acestora din momentul de faţă. Adoptarea acestor legi a fost forţată de către actuala putere într-o manieră care confirmă totalul dezinteres al partidelor din coaliţia de guvernare şi al preşedintelui României faţă de necesitatea dezbaterii politice şi a dialogului social. În același timp, Legea educaţiei este o lege adoptată prin forţă, fără dezbateri reale şi consistente. Această lege este un dictat ce va produce efecte dezastruoase pe termen mediu şi lung. Nu va aduce reforma asteptata in educatie, ci va politiza și mai mult școala, o va lăsa fără fonduri, fără profesori și fără viitor. Acest proiect de lege conține prevederi inacceptabile, prevederi împrumutate din alte sisteme de educaţie, dar care nu pot fi transpuse ad literam în realitatea şcolii româneşti.

Într-un interval de timp extrem de scurt au fost adoptate, prin angajarea răspunderii Guvernului, acte normative care vor influenţa viaţa a milioane de români pe zeci de ani de acum încolo. Doar într-un stat în care mecanismele democratice sunt dispreţuite este posibil aşa ceva, fără dezbatere publică reală, fără dialog cu partenerii sociali, fără respectarea celor care nu au, pentru moment, majoritate parlamentară. Din păcate, România se confruntă la acest moment cu o Putere care, la toate nivelurile sale, dispreţuieşte profund democraţia.
Această atitudine a Puterii este cea care a împins Curtea Constituţională în postura de a arbitra excesiv problemele în dezbatere publică, în locul rezolvării acestora pe calea dialogul politic şi social refuzat de toate partidele de la guvernare şi de preşedintele României.

Partidul Social Democrat îşi ia angajamentul ca, în momentul preluării guvernării, să modifice şi legea salarizării unitare şi legea pensiilor, pentru a limita efectele lor negative din prezent. România are nevoie de o Lege a salarizării, la fel cum are nevoie şi de o Lege a pensiilor sau de o Lege a Educației. Aceste legi nu pot fi însă realizate pornind de la principiul conform căruia trebuie să îi distrugă pe majoritatea celor vizaţi de prevederile lor.
Sub minciuna unei aşa-zise reforme se ascunde batjocorirea a milioane de salariaţi, de pensionari, de familii care cu greu îşi mai pot plăti creditele, de profesori și elevi oameni care nu vor uita niciodată cât de jos au putut ajunge propriii lor guvernanţi. (DorohoiNews.ro)


Autor: DorohoiNews.ro
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

curtea-constitutionala
DorohoiNews.ro, 10-01-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi îndrăgostiți trec pe lângă o cofetărie.
Ea: Mmm... ce bine miroase!
El: Daca vrei, mai trecem o dată.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând locuri de casă în Dorohoi

Vând locuri de casă în Dorohoi
Vand locuri de casa in Dorohoi str.Casin in suprafata de 900mp la pretul de 20euro/mp,1500mp la pretul ...

Vând teren intravilan, ideal pentru construcție

Vând teren intravilan, ideal pentru construcție
Vind teren intravilan în suprafață de 2500 mp cu deschidere de 20 metri la drum asfaltat, ideal ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament, str. Grigore Ghica, 2 camere 48 m2, sc B, ( la mijloc, călduros), ultimul etaj. Boxa. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro