Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

poza copii testare covid

Cosmin Andrei, candidatul PSD pentru Primăria municipiului Botoșani îi solicită primarului Cătălin Flutur să demareze urgent un program special pentru protejarea cadrelor didactice și elevilor din Botoșani o dată cu începerea noului an școlar.

„Domnule Flutur, eu dacă aș fi fost primarul municipiului Botoșani luam din timp măsura de protejare a sănătății copiilor și a cadrelor didactice din municipiul Botoșani prin inițierea unui program de testare gratuită, cu acordul părinților. Domnilor de la PNL Botoșani, părintele nu are cum să știe dacă copilul are COVID, decât dacă îl testează. Prin declarația părinților de participare a copiilor la școală, impusă de Ministerul Sănătății, domnul Orban și cu toți liberalii se spală pe mâini de responsabilitatea sănătății și educației copiilor noștri. Toată presiunea va fi pe părinți, fără ca autoritățile să răspundă în vreun fel pentru situația în care aceștia se pot îmbolnăvi după deschiderea școlilor. Practic, declarația pe care părinții sunt obligați să o semneze, îl absolvă pe domnul Flutur și pe domnul Orban de orice risc și de orice răspundere față de sănătatea copiilor din municipiul Botoșani. Guvernul PNL ridică o barieră în calea educației și sănătății copiilor, care trebuie asigurate de stat pentru toți copiii conform Constituției”, a declarat Cosmin Andrei.

Cosmin Andrei a anunțat că îi pune la dispoziție lui Cătălin Flutur toate detaliile programului inițiat de primarul general al municipiului București, Gabriela Firea pentru testarea gratuită, cu acordul părinților a tuturor elevilor și cadrelor didactice din municipiul Botoșani.

„Domnule primar Flutur vă rog să nu vă jucați cu sănătatea copiilor și profesorilor din Botoșani. Lăsați politica de-o parte și preluați programul doamnei Firea de la București cu testarea și protejarea sănătății copiilor și cadrelor didactice. În ultimele zile l-am auzit și eu și toți botoșănenii pe șeful dumneavoastră, domnul Orban cum a declarat public de mai multe ori că a trimis bani către autoritățile locale. Așadar, nu aveți nicio scuză domnule Flutur să le spuneți botoșănenilor că nu aveți bani pentru verificarea stării de sănătate a copiilor și profesorilor și pentru asigurarea accesului la educației a tuturor preșcolarilor și elevilor din Botoșani. Domnule Flutur, vă rog nu mai așteptați campania electorală și începeți testarea și luați cât mai urgent toate măsurile de protecție sanitară pentru siguranța copiilor noștri”, a subliniat Cosmin Andrei.

Comunicat de presă - PSD Botoșani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

poza copii testare covid
DorohoiNews.ro, 25-08-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu
Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu. Rog seriozitate. Telefon: 0759484795

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro