Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

alde

România se situează pe un loc codaș în clasamentul european al natalității, iar perspectivele nu sunt deloc optimiste nici pentru județul Botoșani. Conform statisticilor, în următorii 40 de ani, populația de vârstă preșcolară va ajunge la jumătatea celei din prezent. 

Având în vedere aceste aspecte, candidații ALDE la Primăria municipiului Botoșani și la Președinția CJ Botoșani, Roxana Florentina Țurcanu și Bogdan Dăscălescu consideră că este necesar să vină cu soluții de sprijin a tinerelor familii pentru a le încuraja să aibă copii și să își poată continua în siguranță activitățile profesionale. Cei doi candidați își propun realizarea unui parteneriat public-privat între municipalitate botoșăneană, Consiliul Județean și mediul de afaceri, care să vizeze construirea de creșe și grădinițe în Botoșani și în zonele cu natalitate crescută din județ. Concomitent, va fi implementat la nivel de municipiu un program de sprijin financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă în condiţiile Legii nr.35/2020.

„În câteva zile activitatea educațională va fi reluată, iar în contextul actual, siguranța copiilor va trebui să fie una dintre prioritățile administrațieipublice locale. Județul Botoșani dispune de un număr limitat de unități de învățământ preșcolar, cu o capacitate insuficientă pentru respectarea normelor de protecție sanitară impuse acum. În aceste condiții, consider că este necesară construirea de noi grădinițe atât în municipiu, cât și în comunele județului în care sporul demografic este încă în creștere. Creșele sunt la fel de importante, de aceea, le-am prins ca obiective de bază în cadrul proiectului ALDE de dezvoltare a Botoșaniului. Vrem să acoperim nevoia imediată a tinerilor botoșăneni care nu au alternativă de creșterea copiilor preșcolari și vor să îi lase într-un mediu sigur, pentrua putea reveni la serviciu”, a declarat candidatul ALDE la șefia CJ, Bogdan Dăscălescu.

Un program la fel de important pe care ALDE dorește să îl implementeze în municipiul Botoșani, este acela de acordare a unui sprijin financiar pentru familiile cu copii de vârstă preșcolară, pentru plata serviciilor de bonă.

„Îngrijirea copiilor preșcolari este primul pas în călătoria lor educațională. De aceea ne-am gândit la un plan de susținere a mamelor care vor să se bucure de acest statut, dar în același timp doresc să se dezvolte profesional. Pentru a satisface așteptările și nevoile lor, vrem să implementăm la nivel de municipiu, un proiect prin care să oferim servicii alternative de îngrijire și supraveghere a copiilor, prestate de bone, cu finanțare de la bugetul local. Copiii sunt prioritatea noastră!” a afirmat Roxana Florentina Țurcanu, candidat ALDE la Primăria municipiului Botoșani

- Comandat de Partidul Alianta Liberalilor și Democraților - ALDE, filiala Botoșani
- Realizat de PLAY BY PLAY SRL
- Cod unic de identificare mandatar financiar: 21200063

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

alde
DorohoiNews.ro, 09-09-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

Buletin găsit la cafeneaua CAF Dorohoi

Buletin găsit la cafeneaua CAF Dorohoi
Buletin găsit la cafeneaua CAF Dorohoi. Documentul, pe numele Chilici Cristian, poate fi recuperat de ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament cu 3 camere ultracentral

Vând apartament cu 3 camere ultracentral
Vând apartament cu 3 camere decomandat, recent renovat, partial mobilat, situat ultracentral, 80 ...

Cumpăr apartament cu două sau trei camere

Cumpăr apartament cu două sau trei camere
Cumpăr apartament cu două sau trei camere, zona Plevna,Dorohoi. Rog și ofer seriozitate. Nr. Contract. ...

Închiriez apartament cu 2 camere

Închiriez apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere, pe termen lung, apartament cu două camere, recent renovat, mobilat si utilat, ...

Vând casă cu teren intravilan

Vând casă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă ca bonă, menaj sau îngrijire bătrâni. tel: 0748306080

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro