Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Topalaga

Dragi dorohoieni,

Acum, când au mai rămas câteva zile până la alegerile locale, mă adresez dumneavoastră cu încrederea că programul meu electoral este unul realist și pe care ați ales să îl susțineti. După cum știți, am 35 de ani, sunt căsătorit și de curând am devenit tată.

Am o experiență de 8 ani în administrația publică, din care 6 ani ca viceprimar, perioadă în care am acumulat toate cunoștințele necesare pentru a ocupa funcția de primar. Provin din mediul privat, astfel încât cunosc și specificul acestei ramuri a economiei românești. Cunoscând, deci, specificul celor două mari componente ale societății (sistemul bugetar și sectorul privat), voi fi primarul care va fi un liant între acestea, urmărind ca prin măsurile pe care le voi lua să nu creez avantaje unora în detrimentul celorlalți.

De ani buni auzim că se impune schimbarea actualei clase politice, rămasă captivă unor practice păguboase, care țin pe loc dezvoltarea României. La Dorohoi tocmai asta încercăm eu și echipa ALDE : să producem schimbarea. Schimbarea mentalităților în aparatul administrației locale, astfel încât principiul "cetățeanul contează" să nu rămână doar o lozincă electorală, ci să devină realitatea de zi cu zi. Dorohoienii care au apelat la mine pentru rezolvarea unor probleme au avut ocazia să se convingă de acest lucru.

De aceea, fiind conștient că la alegerile locale calitatea umană a candidatului contează mai mult decât mărimea partidului pe care îl reprezintă, m-am prezentat în fața dumneavoastră cu demnitate și cu încredere. Știu că electoratul dorohoian a fost întotdeauna unul obiectiv și foarte critic, care a știut să pună mereu în balanță punctele pozitive și cele negative ale candidaților, votând mereu în cunoștință de cauză. Așadar, dacă vă doriți cu adevărat o schimbare în mai bine, vă invit să comparați listele de candidați și să trageți singuri concluzii cu privire la partidele care își doresc cu adevărat schimbarea pe care o doriți dumneavoastră.

Eu și susținătorii ALDE ne dorim această schimbare! Și ce înseamnă schimbare?

1. Desființarea "zidului" existent între autorități și cetățean;
2. Luarea celor mai importante măsuri pentru Dorohoi numai după dezbateri publice reale;
3. Asigurarea utilităților pentru toți locuitorii din municipiu, astfel încât zonele de la periferie să nu se mai simtă ca făcând parte din "lumea a treia";
4. Acordarea de facilități fiscale și nu numai, tuturor agenților economici care vor să dezvolte afaceri pe raza municipiului Dorohoi;
5. Eliminarea taxelor care și-au dovedit inutilitatea, dar care împovărează bugetul fiecărui dorohoian;
6. Introducerea programului lunar de audiențe, care vor fi ținute de consilierii locali;
7. Înființarea Consiliilor Locale de cartier, ca organisme consultative cetățenești.

Cu mult respect, al dumneavoastă,

Lucian STELIAN TOPALAGĂ

- Comandat de Partidul Alianta Liberalilor și Democraților - ALDE, filiala Botoșani
- Realizat de PLAY BY PLAY SRL
- Cod unic de identificare mandatar financiar: 21200063

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

TopalagaTopalaga_1Topalaga_2
DorohoiNews.ro, 24-09-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi angajează paznic

Texty Garments Dorohoi angajează paznic
SC TEXTY GARMENTS DOROHOI angajeaza paznic (cu atestat)! Mai multe detalii la nr de telefon 0743754299 

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

DANIVAS solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul „Secție debitare material lemnos și fabricare peleți ...

DANIVAS solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul „Secție debitare material lemnos și fabricare peleți și brichete”
SC DANIVAS SRL solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul SECȚIE DEBITARE MATERIAL ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre inchiriere apartament cu doua camere decomandate,in Dorohoi,str.Duzilor. Relatii la telefon ...

Vând teren intravilan

Vând teren intravilan
Vând 1500 mp teren intravilan in centrul satului Popeni la 10 minute de Dorohoi.Pe teren este o ...

Teren de vânzare

Teren de vânzare
Vând teren intravilan în suprafață de 9450 mp , situat în localitatea Iezer , comuna ...

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8
Apartamentul spre închiriere este mobilat complet, cu două camere, decomandat. Este în apropiere ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro