Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

deputatul-psd-tamara-ciofu

Ziua bastonului alb este marcată, anual, la data de 15 octombrie, pentru a recunoaște mișcarea persoanelor nevăzătoare de la dependență la participarea deplină în societate. În România trăiesc 110.000 de adulţi şi copii nevăzători şi slab văzători.

Cu ocazia Zilei Internaționale a nevăzătorilor, deputatul social-democrat Tamara Ciofu a prezentat demersurile pe le-a inițiat la nivel parlamentar pentru susținerea copiilor și adulților cu dizabilități, inclusiv a celor cu deficiențe de vedere.

„În urma modificărilor legislative pe care le-am elaborat, începând cu anul școlar 2017-2018, elevii cu cerințe educaționale speciale beneficiază de utilizarea echipamentelor şi softurilor asistive în susţinerea examenelor de orice tip şi nivel. De asemenea, alături de colegii parlamentari am redactat legea care prevede asigurarea de către programele de televiziune cu acoperire naţională a unui interpret în limbajul mimico-gestual şi prin titrare sincron în timpul unei durate programate de cel puţin 30 de minute din programele de ştiri. În același timp, am rezolvat situația privind copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul preuniversitar de masă care beneficiază de doi ani de sprijin din partea statului. În urma demersurilor realizate, toţi copiii cu CES din învăţământul special din Botoşani beneficiază de asistenţă socială completă, iar elevii cu autism, boli hematologice, surditate și alte afecțiuni cronice beneficiază de burse sociale”, a declarat Tamara CIofu.

În cadrul Comisiei pentru drepturile omului la inițiativa deputatului Tamara Ciofu au fost organizate periodic mai multe consultări publice privind problemele persoanelor cu dizabilități. Aici au fost invitate persoane cu diferite tipuri de dizabilități fizice sau mentale, reprezentanți de la mai multe ministere și membrii ai organizațiilor care se ocupă de educația și integrarea copiilor cu autism și a celor nevăzători și surzi. În urma acestor dezbateri au început să fie preluate problemele acestora în vederea creșterii nivelului lor de integrare în comunitate.    

O problemă care afectează toate persoanele cu probleme de vedere este cea a circulației în zonele publice cu trafic intens. În acest caz, deputatul PSD a propus o serie de modificări legislative. Deși se prevede în OUG nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice că mijloacele de semnalizare rutieră pot fi însoțite și de dispozitive speciale de avertizare, nefiind o normă obligatorie, acest lucru nu se respectă.

„În prezent, în majoritatea orașelor din țară nevăzătorii așteaptă instalarea sistemelor sonore la semafoare. Acest lucru am întețels că se poate face, doar după ce administrațiile locale vor implementa noi sisteme de semaforizare pentru managementul de trafic. În opinia mea este obligatorie montarea de instalații acustice pentru nevăzători la semafoarele aflate în principalele locuri aglomerate din orașe”, a subliniat Tamara Ciofu.

O altă problemă constă în facilitarea accesul persoanelor cu handicap la transport. Autorităţile publice locale au obligaţia să ia măsuri pentru adaptarea mijloacelor de transport în comun, adaptarea staţiilor, inclusiv marcarea prin pavaj tactil a spaţiilor de acces spre uşa de intrare în mijlocul de transport, montarea panourilor de afişaj corespunzătoare nevoilor persoanelor cu handicap vizual şi auditiv în mijloacele de transport public şi imprimarea cu caractere mari şi în culori contrastante a rutelor şi a indicativelor mijloacelor de transport în comun.

„Consider că se impun adoptarea unor măsuri imediate la nivel legislativ în vederea creşterii calităţii monitorizării, coordonării şi controlului activităţii autorităţilor publice centrale şi locale implicate în acordarea drepturilor persoanelor cu handicap”, a precizat deputatul social-democrat botoșănean.

În Guvernarea PSD au fost aprobate actele normative prin care persoanele cu dizabilități sunt susținute de stat pentru achiziționare de mijloace de asistență pentru desfășurarea unei vieți independente și pentru integrarea pe piața muncii.

Astfel, din 2019, copiii și adulții cu dizabilități primesc vouchere pentru achiziția de echipamente moderne, precum cititor pentru nevăzători, fotoliu rulant activ, proteză audio, elevator, produse asistive pentru desen şi scriere. De asemenea, fiecare angajator care oferă locuri de muncă persoanelor cu dizabilități beneficiază de o subvenție lunară în valoare de 2.250 de lei, timp de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

deputatul-psd-tamara-ciofu
DorohoiNews.ro, 15-10-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează responsabil facturare

SC angajează responsabil facturare
SC angajeaza responsabil facturare si gestiune depozit . cerinte: -abilitati in folosirea programului ...

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

Vând teren întabulat

Vând teren întabulat
Vând teren întabulat în Dealu Mare, la 2 km de municipiul Dorohoi, în loturi ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere apartament cu două camere complet mobilat situat în aleea criva la ...

Angajez doamnă pentru o bătrână

Angajez doamnă pentru o bătrână
Caut doamnă pentru îngrijirea unei batrane, regim intern în localitatea Zamostea detalii ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Închiriez in Dorohoi apartament cu 2 camere str. Aleea Primăverii, et. 2, rel. 0751763878.

Ofer garsonieră de închiriat

Ofer garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandata,mobilată,și utilată în Plevna Str.Aleea Criva ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro