Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

poza 1

Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici a anunțat astăzi că în urma ședinței Consiliului Politic Național din 20 octombrie au fost validați toți candidații care au fost votați în forurile statutare de la nivel local pentru Parlamentul României.

„Colegii mei, care au primit susținerea Organizației PSD Botoșani, au fost confirmați și de conducerea centrală a partidului nostru. Pornim pe un nou drum de 4 ani, în care avem candidați, atât parlamentari cu experiență, cât și oameni noi, tineri bine pregătiți în medicină, economie, învățământ, administrație publică, care au demonstrat că pot face performanță în domeniile în care își desfășoară activitatea. Am constatat alături de toți botoșănenii și toți românii că, în timp ce PSD vine cu o nouă viziune, cu un nou proiect şi cu o nouă echipă, în care accentul este pus pe valoare, pe competență, pe integritate, PNL rămâne marcat de clientelism, de impostură și de politicianism profitor, prin candidații pe care i-au propus”, a declarat Doina Federovici.

Oamenii de valoare, profesioniștii, vin la PSD pentru că Guvernul Orban a refuzat și refuză să-i asculte. Guvernul lui Iohannis și PNL a refuzat şi refuză orice proiect, orice soluție economică, sanitară sau de altă natură și respinge dialogul cu oricine nu e în gașca lor. În lipsă de valori, în criză de soluții, PNL a pus pe listele pentru alegerile parlamentare, traseiștii ori reșapații de la alte partide.

„Din păcate, în loc să dezbatem public soluții și programe de guvernare în domeniile prioritare în acest moment pentru fiecare județ din țară și mă refer la sănătate, educație, locuri de muncă, investiții în infrastructură, așa cum a început PSD să comunice, asistăm la un limbaj violent și jignitor din partea prim-ministrului, Ludovic Orban, la adresa celor care nu susțin PNL. Liberalii, disperați că pierd puterea, vor să provoace PSD la o dispută politică pentru a deturna atenția de la eșecul guvernului în gestionarea pandemiei și în protejarea locurilor de muncă ale românilor. În loc să prezinte soluții și să ia măsuri eficiente pentru România, PNL mizează pe scandal și amenințări. În acest fel, Orban încearcă să cosmetizeze rezultatele electorale cu mult sub așteptări de la alegerile locale”, a subliniat Doina Federovici.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

poza 1
DorohoiNews.ro, 21-10-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro