Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

pro

Faptul că se vor lua acum măsuri suplimentare privind siguranța pacienților în spitale sau că se fac declarații peste declarații din partea reprezentanților Guvernului, cum că vor schimba din funcții pe unii și pe alții, pe care tot ei i-au pus pe criterii politice, nu mai ajută cu nimic pe cele zece victime incendiate în secția ATI a spitalului din Piatra Neamț.

Ceea ce încearcă ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, să facă acum în al doisprezecelea ceas, înaintea alegerilor parlamentare este pur și simplu cinic. Declară în fața presei că 80% din managerii spitalelor din România ar trebui schimbaţi, iar coordonarea acestora ar trebui să revină la Ministerul Sănătăţii, motivând că situaţia actuală a sistemului medical a fost generată de guvernele, de  miniştrii Sănătăţii, de factorii politici şi cei locali din ultimii 30 de ani.

Ca și cum este necunoscător de toată situația din sistemul sanitar din România care este în coordonarea sa de câteva luni bune și domnia sa nu ar fi trebuit să cunoască în mare parte problemele cu care se confruntă fiecare unitate medicală din județele țării noastre.

„Domnule ministru, vă reamintesc că acum 9 luni, în stare de urgență, v-ați înghesuit să luați conducerea spitalelor la minister, după care ați votat, cot la cot cu PSD, legea stării de alertă prin care cei din PSD au trecut numirea managerilor în atribuția CJ-urilor? Noi n-am uitat, pentru că PRO România și ALDE au fost singurele partide care s-au opus fugii voastre de responsabilitate. Dar, ca de obicei, v-ați ascuns după complicitatea PSD+PNL”, a declarat Roxana Florentina Țurcanu, candidatul PRO România pentru Senat.

Nu putem trece cu vedere nici peste faptul că PNL a numit la spitalul județean Neamț pentru câteva zile, un patron de pompe funebre, cules cu grijă din pepiniera lor de fake-specialiști. 

„După cele întâmplate, ne întrebăm dacă tot de-acolo vor alege și pentru numirile făcute direct de la Guvern? Răspunde cineva pentru această politică dezastruoasă ? Din păcate pentru noi toți, guvernarea penelistă nu a venit cu schimbări benefice pentru sănătatea noastră, a românilor, care plătim taxe substanțiale prin contribuția lunară. În schimb, se pot remarca prin schimbările pe funcțiile de conducere. Au schimbat conducerea DSP-urilor, au numit la conducerea spitalelor oameni care n-au administrat în viața lor nimic, oameni care n-au nicio competență să managerieze viața oamenilor bolnavi. S-au jucat cu numirile pe pielea noastră, iar numărul morților este de ordinul miilor. Pe 6 decembrie acest Guvern trebuie să afle că ei sunt cei care trebuie să dispară de la managerierea acestei țări! Să lase sistemul medical oamenilor  specialisti, oamenilor cu experiență în ceea ce fac, pentru că în acest domeniu nu putem risca viețile oamenilor doar pentru niște funcții acordate politic”, a adăugat Roxana Florentina Țurcanu.

Realizat la comanda Partidului Pro România Botoșani – CMF 11200008

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

pro
DorohoiNews.ro, 18-11-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

In Memoriam - Aurelia Puscasu

In Memoriam - Aurelia Puscasu
Sunt oameni a căror simpla prezenta aduce lumina. Oameni care te fac sa te simți înțeles, sprijinit ...

Vând struguri de vin, producție 2025

Vând struguri de vin, producție 2025
Vând struguri de vin, producție 2025, din următoarele soiuri: - Fetească regală; - Galbenă ...

Atelier de Croitorie BABY-SHOP Dorohoi angajează operator PC

Atelier de Croitorie BABY-SHOP Dorohoi angajează operator PC
Atelier de Croitorie BABY-SHOP angajează cu normă întreagă, la punctul de lucru din DOROHOI, ...

SC angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi

SC angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi
Societate comercială angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi! Relații la telefon: ...

Cumpăr orz

Cumpăr orz
Cumpar orz pentru semanat Tel. 0771525990

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de doamna director ...

Ofer 2 camere pentru ajutor în gospodărie

Ofer 2 camere pentru ajutor în gospodărie
Ofer 2 camere la casă unei persoane, pentru ajutor în gospodărie. 0756596790

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Răsad la pahar bine înrădăcinat, Soi Gigantela,unifer, incepe coacerea la 21 mai, productiv, ...

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă ...

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA
Astăzi a părăsit această lume un om remarcabil prin profesie și omenie, un dascăl care și-a pus ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro