Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

PSD Parlamentare Candidati (8)

Marian Murariu, inginer constructor cu dublă specializare în clădiri, căi ferate, drumuri și poduri, viceprimar al municipiului Botoșani în perioada 2016-2020, candidat PSD pentru Senat a anunțat astăzi că guvernarea social-democrată va înființa Fondul Național de Dezvoltare Locală, prin care va asigura din bani europeni și de la bugetul statului programe de mobilitate și regenerare a comunităților rurale și urbane din toată țara.

„PSD a pregătit deja în programul de guvernare o serie de măsuri prin care să facă investiții în fiecare comunitate locală. La nivelul orașelor este vorba de investiții în mobilitatea urbană cu impact asupra dezvoltării locale, serviciilor publice de transport în comun de călători pentru descongestionarea traficului. De asemenea este prevăzut și programul de regenerare locală prin care vor fi susținute investițiile în reabilitarea zonelor istorice și de interes cultural și a spațiilor publice dar și pentru îmbunătățirea standardelor de locuit ale populației. La nivelul comunelor se va asigura pachetul minim de servicii publice de care are nevoie fiecare localitate din mediul rural: dispensare medicale, centre medicale de permanență, școli și grădinițe, alimentări utilități publice, asfaltări de drumuri locale, modernizări de cămine culturale și lăcașe de cult, locuințe etc. Acesta este viziunea PSD pentru dezvoltarea fiecărui municipiu, oraș și sat din România”, a declarat Marian Murariu.

Guvernarea PNL nu a demarat nicio investiție nouă într-un an de zile. Toate proiectele aflate în desfășurare sunt începute de PSD.

„Marele plan de relansare economică anunțat de PNL a fost cea mai mare păcăleală. Rezultatele sunt ZERO. PNL a blocat economia cu măsurile de restricții și apoi a lăsat de izbeliște toți angajații din mediul privat și toate firmele românești, în special întreprinderile mici și mijlocii. Niciun antreprenor nu mai are încredere în promisiunile liberalilor care și-au bătut joc de mediul de afaceri autohton. Locurile de muncă dispar pe zi ce trece fără ca Guvernul Orban să ia vreo măsură pentru susținerea oamenilor care rămân pe drumuri. PSD are soluții și le-a prezentat public. Ajunge cu amatorismul și iresponsabilitatea guvernării liberale! Botoșănenii și toți românii au nevoie de soluții concrete pentru siguranța nivelului de trai, iar aceste soluții le poate oferi o guvernare PSD”, a subliniat fostul viceprimar Marian Murariu.

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de Direct Research SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 11200020.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

PSD Parlamentare Candidati (8)
DorohoiNews.ro, 20-11-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” Șendriceni
SC „SPICUL 2 SRL” Dorohoi, str. B-dul Victoriei, nr.39, jud.Botosani, solicita revizuirea ...

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată
Societate comercială din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată. Candidatul ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează
Spălătorie și curățătorie de haine, angajăm personal. Experiență la călcatul hainelor constituie ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

Căutăm colaborare / angajare programator CNC

Căutăm colaborare / angajare programator CNC
Căutăm colaborare / angajare programator CNC, part-time, se poate lucra și de acasă, strict pentru ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8
Apartamentul spre închiriere este mobilat complet, cu două camere, decomandat. Este în apropiere ...

SC Splendid SRL angajează bucătar

SC Splendid SRL angajează bucătar
SC Splendid SRL angajează bucătar. Cerem și oferin serioziate. Relații le telefon: 0747771381

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro