Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

PSD Parlamentare Candidati 1

Eduard Gurău, medic specialist în medicina de familie, cu pregătire în medicina de urgență prespitalicească, cu o experiență de 20 de ani în domeniu, candidat PSD Botoșani pentru Camera Deputaților, a anunțat astăzi că va susține din Parlament aplicarea PACTULUI PENTRU SĂNĂTATE, astfel încât viața și sănătatea românilor să fie prioritate națională.

„Singura soluție corectă în ceasul al doisprezecelea este asumarea unui PACT pentru SĂNĂTATE. Nu o spunem noi social-democrații, o spun medicii, Colegiul Medicilor și SANITAS. Trebuie un PACT, care să le să garanteze românilor că indiferent de cine va veni la conducerea țării, viața românilor, sănătatea lor, vor fi prioritate absolută. Este nevoie urgentă de un plan realizat de specialiști în medicină, cu priorități, cu finanțare, care să fie aplicat de toate guvernele. Scopul acestui Pact este ca niciun român să nu mai fie lăsat fără asistență medicală, ca niciun român să nu mai fie victimă a sistemului de sănătate, ca niciun medic, nicio asistentă medicală să nu mai fie învinovățiți pentru situația dezastruoasă a spitalelor”, a declarat Eduard Gurău.

Liberalii au anunțat prin toți liderii importanți că nu semnează nimic alături de PSD.

„Din păcate PNL se joacă viața românilor în funcție de propriile interese electorale. Modelul Orban-Tătaru a eșuat în combaterea pandemiei. Orban și Tătaru trebuie să-și dea demisia pentru acest eșec. Menținerea lor în funcție reprezintă o amenințare la siguranța cetățenilor. Am ajuns la 1.000 de decese COVID pe săptămână. Este mult prea mult. Suntem în fața unei catastrofe sanitare! Liberalii au pus politrucii să se ocupe de sănătatea românilor și au îndepărtat toți specialiștii pe care țara noastră îi are la dispoziție în acest moment. Liberalii refuză PACTUL PENTRU SĂNĂTATE cerut de toți medicii și preferă modelul PNL în care cazurile COVID continuă să crească, secțiile ATI sunt supra-aglomerate, pacienții mor pe holuri că nu mai au loc în saloane la ventilatoare. Spitalele sunt copleșite de numărul mare de bolnavi COVID și de deciziile absurde ale Guvernului, rupte de realitate și imposibil de respectat. Nu mai putem merge în continuare pe o cale care s-a dovedit total greșită și care a devenit extrem de periculoasă pentru oameni. Guvernul PNL trebuie să plece acasă pe 6 decembrie”, a subliniat medicul Eduard Gurău.

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de Direct Research SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 11200020

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

PSD Parlamentare Candidati 1PSD Parlamentare Candidati 2
DorohoiNews.ro, 22-11-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Cumpăr apartament cu două sau trei camere

Cumpăr apartament cu două sau trei camere
Cumpăr apartament cu două sau trei camere, zona Plevna,Dorohoi. Rog și ofer seriozitate. Nr. Contract. ...

Închiriez apartament cu 2 camere

Închiriez apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere, pe termen lung, apartament cu două camere, recent renovat, mobilat si utilat, ...

Vând casă cu teren intravilan

Vând casă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă ca bonă, menaj sau îngrijire bătrâni. tel: 0748306080

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate
Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate, complet mobilat, etaj III, centrală ...

Sincere condoleanțe

Sincere condoleanțe
Societatea Culturală „Dorohoi", alături de doamnele de la „Șezătoarea din Bibliotecă", ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro