Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

macheta alocatii si vouchere

Deputatul social-democrat botoșănean, Marius Budăi a anunțat astăzi că PSD, spre deosebire de toate celelalte partide vine cu măsuri concrete pentru stimularea natalității și sprijin pentru educația timpurie.

„PSD, așa cum a procedat de fiecare dată, fie de la guvernare, fie din Parlament a inițiat și promovat programe pentru susținerea familiilor și copiilor. Așadar, PSD imediat cum va ajunge să guverneze, va dubla alocațiile pentru copii și va acorda vouchere de 400 de euro la nașterea fiecărui copil pentru acoperirea cheltuielilor cu creșa și achiziția articolelor necesare creșterii minorilor pentru părinții care muncesc. De asemenea, fiecare familie va putea obține un credit cu dobândă mică, subvenționată de guvern, pentru achiziția sau renovarea unei locuințe. Programul PSD mai prevede și creșterea stimulentului pentru mamele care se întorc mai devreme în câmpul muncii și vouchere pentru rechizitele elevilor care provin din medii vulnerabile. Noi venim la guvernare cu soluții pentru copiii noștri, nu închidem școlile, nu îi lipsim de educație pe cei din mediul rural, nu îi lăsăm în voia sorții pe copiii, fără niciun fel de apărarea împotriva COVID-ului”, a declarat Marius Budăi.

În actuala legislatură, toți deputații și senatorii PSD Botoșani au votat de mai multe ori dublarea alocațiilor pentru cei 80.000 de copiii din județul Botoșani, dar de fiecare dată, cei doi parlamentari de la PNL Botoșani, actuali candidați, Costel Șoptică și Cristian Achiței s-au opus alături de colegii lor liberali din celelalte județe.

„Educația copiilor noștri nu se negociază domnilor de la PNL Botoșani. Nicio familie și niciun copil din Botoșani nu are nicio vină că Guvernul Orban a făcut praf bugetul țării pe cheltuieli în interes de partid, care nu au sprijinit în niciun fel educația și sănătatea copiilor noștri. Nu voi accepta niciodată sacrificarea intereselor copiilor noștri, indiferent de cât de mare e miza politică. Da pentru dublarea alocațiilor, da pentru creșterea finanțărilor în educația și sănătatea copiilor noștri din județul Botoșani. Să vă fie rușine domnilor de la PNL Botoșani pentru că ați trădat interesele familiilor celor 80.000 de copii din Botoșani și v-ați opus dublării alocațiilor pentru a nu vă supăra șeful de la București, pe domnul Orban!”, a atras atenția deputatul PSD Botoșani.

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de Direct Research SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 11200020.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

macheta alocatii si vouchere
DorohoiNews.ro, 23-11-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro