Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

victor_ponta

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că social-democraţii împreună cu liberalii şi conservatorii lucrează la un proiect comun de modificare a Constituţiei, pe care ar urma să-l depună la Parlament până la 1 februarie. Ponta a declarat că din partea PSD a fost mandatat vicepreşedintele formaţiunii, Ioan Chelaru, în timp ce din partea PNL senatorul Teodor Meleşcanu, pentru a finaliza un proiect comun de modificare a Constituţiei susţinut de Opoziţie, scrie realitatea.net.


De asemenea, liderul PSD a afirmat că împreună cu ACD se va pune la punct un proiect comun de modificare a legislaţiei electorale, atât în ceea ce priveşte alegerile locale, cât şi cele parlamentare şi prezidenţiale.
La rândul său, preşedintele Traian Băsescu a declarat că în 2011 este obligat să promoveze proiectul de revizuire a Constituţiei, din care să nu lipsească mecanismul de suspendare a preşedintelui, reluând ideea potrivit căreia, dacă acesta rămâne în funcţie prin votul poporului, se dizolvă automat Parlamentul.


"Marea încercare, legat tot de reforma statului - revizuirea Constituţiei. Avem un referendum care trebuie pus în faţa Parlamentului, prin propunerea de modificare a Constituţiei. (...) Sunt obligat să o reiau (tema revizuirii Constituţiei - n.r.). Cred că, după zbuciumatul an 2010, 2011, oricât ar fi şi el de tensionat, mă obligă să promovez proiectul de revizuire a Constituţiei. Să nu fie speculaţii, nu intenţionez să mă duc cu o revizuire a Constituţiei foarte amplă, care să schimbe sistemul, să creăm o nouă republică, ci să mă limitez strict la atingerea obiectivului pe care l-au vrut românii: o singură Cameră şi 300 de parlamentari. În acelaşi timp, sunt inadvertenţe ale Constituţiei, neclarităţi, pe care voi încerca să le limpezesc, fără să intri în fondul articolelor", a declarat recent Traian Băsescu.

El a dat ca exemple de aspecte care necesită o clarificare funcţionarea instituţiilor, relaţiile Guvern - preşedinte, Guvern - Parlament, Parlament - preşedinte. Referindu-se la suspedarea preşedintelui, Băsescu a respins anularea acestei posibilităţi.

"Trebuie să rămână, dar trebuie responsabilitate politică. Asupra deciziei de suspendare a preşedintelui trebuie să se pronunţe CC, este o soluţie, sau merge după hotărârea Parlamentului, se merge la referendum, iar, dacă preşedintele rămâne în funcţie prin votul poporului, se dizolvă Parlamentul. Deci trebuie găsit un sistem de echibru între puterile statului, care să prevină abuzul de putere", a conchis şeful statului.


"Discuţia despre revizuirea Constituţiei, în special punerea ei în acord cu rezultatele referendumului din 2009, trebuie să înceapă din timp. Altfel partidele, care nu se simt prea confortabil, să o recunoaştem, cu rezultatul referendumului au tendinţa să tergiverseze, sigur, sub masca bunelor intenţii. Dezbaterea va fi actuală şi în anul electoral chiar dacă începe acum", a declarat luni la Hotnews şi consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

victor_ponta
DorohoiNews.ro, 18-01-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Florisol Dorohoi angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei)

Florisol Dorohoi angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei)
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei) la secția de producție ...

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane
Societate comerciala din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere (cife) și autocamioane. ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi
Cu profundă durere şi cu inimile apăsate de tristețe, colectivul Colegiul Național „Grigore ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro