Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

PSD Parlamentare Candidati (1)

„Klaus Iohannis în loc să îl desemneze prim-ministru pe medicul și profesorul Alexandru Rafila, propunerea PSD, partidul de pe primul loc în preferințele electoratului, pentru a scoate România din pandemie, preferă să continue batjocura la adresa românilor și să dea foc la țară prin susținerea lui Florin Cîțu, ministrul care a amanetat viitorul următoarelor generații prin împrumuturile uriașe făcute în numele românilor”, a declarat prim-vicepreședintele PSD Botoșani, Marius Budăi.

Deputatul social-democrat botoșănean Marius Budăi a declarat astăzi că Iohannis împreună cu reprezentanții Dreptei Unite, după ce au pierdut alegerile, își bat joc de voturile românilor care au ales PSD, acesta fiind primul partid în preferințele electoratului.

„Klaus Iohannis, după ce a transformat Palatul Cotroceni în sediul PNL, a călcat în picioare voturile celor peste 1,7 milioane de români și cu un tupeu fără margini vrea să își instaleze Guvernul Lui și Premierul Lui, fără să țină cont de criza medicală, financiară și socială pe care propriul partid a generat-o în ultimele 12 luni de guvernare. Președintele României a devenit președintele unui partid care a ieșit pe locul doi la alegeri și a pus pe primul loc interesele personale și de grup ale protejaților săi, în loc să se gândească la interesul general al tuturor românilor, care au avut și au în continuare de suferit din cauza pandemiei, a pierderii locurilor de muncă, a lipsei accesului la sănătate sau educație”, a declarat Marius Budăi.

PSD este câștigătorul alegerilor parlamentare. PSD este și partidul care are soluții imediate și concrete, realizate de specialiști, pentru scoaterea României din actuala situație dificilă în care se află. Premierul pe care-l propune și susține PSD este Alexandru Rafila, un reputat epidemiolog, reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății, cu expertiză profesională și experiență managerială recunoscută.

Klaus Iohannis împreună cu PNL și celelalte partide care formează Dreapta Unită, USR-PLUS și UDMR îl susțin pe Florin Cîțu, cel care și-a bătut joc de antreprenorii și fermierii români și cel care a lăsat fără loc de muncă peste 1 milion de români.

„Înlocuirea lui Orban cu Florin Cîțu, înseamnă continuarea haosului și a morții pe frontul de luptă cu pandemia, înseamnă continuarea împrumuturilor aberante cu zeci de miliarde de euro aruncate în spinarea românilor, înseamnă continuarea prăbușirii economice și continuarea blocării accesului la educație, înseamnă că va continua clientelismul și numirea politrucilor în fruntea instituțiilor statului. Toate problemele uriașe și crizele grave, din toate domeniile, rămân! Responsabilul principal este Klaus Iohannis și toți protejații săi. Cu toate că majoritatea românilor care au votat pe 6 decembrie au arătat că nu-i mai vor pe liberali la guvernare, de vreme ce câștigătorul clar a fost PSD, Iohannis sfidează voința acestora și îi condamnă mai departe pe cetățeni la criza medicală, financiară și socială pe care a generat-o Guvernul Lui”, a subliniat deputatul PSD Botoșani.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

PSD Parlamentare Candidati (1)
DorohoiNews.ro, 10-12-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro