Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Marius Budai

Deputatul social-democrat botoșănean, Marius Budăi a declarat astăzi că alături de colegii săi din Parlament va ataca în contencios administrativ Hotărârea de Guvern prin care liberalii au direcționat ultimii bani din bugetul pe anul 2020 numai către administrațiile liberale, fără a ține cont deloc de nevoile oamenilor din localitățile reprezentate de primari PSD.

„Este o ticăloșie fără margini, ce a făcut guvernul muribund al PNL pe ultima sută de metri, lăsând fără fonduri direcțiile de asistență socială și protecția copilului din județele conduse de membri PSD. La adăpostul sărbătorilor de iarnă și a târguielilor pentru funcțiile din administrația centrală, care au ocupat agenda publică din ultima perioadă, miniștrii PNL au devalizat bugetul de stat prin direcționarea unor sume imense de bani din Fondul de rezervă al Guvernului către proprii primari și președinți de Consilii Județene. Astfel, liberalii s-au răzbunat pe botoșănenii care nu au votat cu PNL și i-au condamnat la sărăcie. Stimați liberali, ce vină au botoșănenii care nu v-au votat? De ce vă bateți joc în ultimul hal de viața acestora și îi tratați ca cetățeni de mâna a doua? Doar pentru că nu sunt de acord cu politica falimentară pe care ați instaurat-o de când ați ajuns la putere?”, a declarat Marius Budăi.

Localitățile și Consiliile Județene reprezentante de aleși locali din partea PSD au rămas fără banii pentru cheltuielile de funcționare și pentru finanțarea cheltuielilor necesare asigurării activității de asistență socială și protecția copilului pe ultimele luni din acest an.

Guvernul liberal a tăiat fondurile pentru dublarea alocațiilor, majorarea salariilor profesorilor și creșterea pensiilor pentru alimentarea fondului de rezervă al executivului. Orban l-a pus la dispoziția aleșilor locali ai PNL, cu scopul de a-și păstra funcțiile și privilegiile la conducerea statului.

„De aproape două săptămâni, singura grijă a Coaliției pierzătorilor de dreapta este să deturneze votul românilor! Sunt slabi! Nu au soluții, nu sunt în stare să negocieze nimic, iar în tot acest timp o țară întreagă se scufundă! Liberali, useriști, udemeriști, treziți-vă la realitate! Nu funcțiile voastre contează acum, ci viața noastră, a tuturor românilor! Fiecare zi, în care veți continua bătălia sterilă pe funcții, va însemna un dezastru și mai mare pentru România. În ultimele 10 zile, peste 1.500 de români au murit din cauza pandemiei, dar Iohannis ne spune că ”așa e în negocieri, să avem răbdare!” Virusul nu a avut răbdare cu acești oameni! Câți români mai trebuie să moară pentru ca Iohannis și gașca pierzătorilor să înțeleagă că au pierdut alegerile? Că românii i-au trimis acasă!”, a atras atenția deputatul PSD Botoșani.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Marius Budai
DorohoiNews.ro, 19-12-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați
Societate comercială din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro