Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

comunicat

Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Senatul României, Lucian Trufin este revoltat de decizia actualei puteri anunțată prin vocea ministrului Agriculturii, Adrian Oros, de anulare a Programului Tomate Românești inițiat de guvernarea social-democrată.

Ministrul Oros reușește să transforme programul tomate românești în programul  A FOST ODATĂ TOMATA ROMÂNEASCĂ! 

„Din păcate, acum avem imaginea completă a celor două fețe ale ministrului agriculturii: cea roșie și cea galbenă. Pe cea roșie și frumoasă a folosit-o în campania electorală, când curgeau promisiunile către fermieri, printre care se regăsea și cea referitoare la programul pentru tomate românești. Întrebat fiind despre viitorul acestui program, răspundea de fiecare dată convingător că nu se gândește să-l oprească, ci din contra, îl va extinde prin susținerea financiară și a altor tipuri de legume. Acum, Oros ne arată fața lui galbenă și mincinoasă, anunțând subit legumicultorii că nu mai susține programul tomate românești, că nu mai sunt importante legumele românești și că cei care le produc trebuie să reziste și fără această măsură de sprijin”, a declarat senatorul Lucian Trufin.

Din păcate fermierii români vor trebui să se obișnuiască cu astfel de decizii venite din partea coaliției de dreapta, aflată la putere. Anunțurile ce conțin expresii de genul “nu sunt bani, tăieri, înghețări, austeritate” vor reprezenta cuvintele cheie ale acțiunii guvernamentale în următoarea perioadă.

„În această perioadă complicată, în loc să folosească bugetul României și orice formă de sprijin UE pentru susținerea ramurilor economiei naționale, astfel încât să devenim producători, nu doar consumatori, Guvernul Cîțu, prin decizia de eliminare a celei mai de succes măsuri de ajutor pentru fermierii români care încă produc, face o imensă greșeală, anulând un program care a demonstrat că în locul importurilor, putem să avem acces și să consumăm produse românești, proaspete și de calitate. 

CU ASEMENEA MINISTRU LA AGRICULTURĂ ȘI CU ASEMENEA GUVERN, SPER SĂ NU VORBIM ȘI DESPRE PROGRAMUL - A FOST ODATĂ AGRICULTURA ROMÂNEASCĂ” a mai declarat senatorul botoșănean.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

comunicat
DorohoiNews.ro, 14-01-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Sincere condoleanțe - Soarele vieții a apus pentru o ființă atât de dragă

Sincere condoleanțe - Soarele vieții a apus pentru o ființă atât de dragă
Soarele vieții a apus pentru o ființă atât de dragă nouă. În acest univers al tristeții ...

Sincere condoleanțe - O inimă mare a încetat să mai bată

Sincere condoleanțe - O inimă mare a încetat să mai bată
O inimă mare a încetat să mai bată. Un suflet nobil s-a ridicat la cer. Deplângem cu ...

Închiriez garsonieră

Închiriez garsonieră
Închiriez garsonieră, suprafață mare, de 30 mp, situată în Bdul Victoria, in bloc cu ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

Teren intravilan de vânzare

Teren intravilan de vânzare
Vindem teren intravilan, întabulat, 3000 m.p. pentru locuință în Brăiești la 12 km de ...

Vând teren și casă bătrânească în Vf. Câmpului

Vând teren și casă bătrânească în Vf. Câmpului
Vând teren cu suprafața de 970 mp în localitatea Vf. Câmpului și casă bătrânească ...

Vând apartament 2 camere

Vând apartament 2 camere
Apartament 2 camere, Dorohoi – lângă Joy Retail Park! - Bulevardul Victoriei nr. 37 ~ 45.000 ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Colegii, profesorii și părinții elevilor clasei a XI-a F de la Liceul „Regina Maria” Dorohoi ...

Garsonieră de închiriat

Garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră mobilată și utilată în cartierul Plevna. Relații și ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro