Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

24 ianuarie PSD Botosani (6)

Organizația Județeană PSD Botoșani a sărbătorit ziua de 24 ianuarie printr-o acțiune menită să îmbogățească sărbătoarea Micii Uniri. 

Social-democrații s-au deplasat de la sediul PSD pe Pietonalul Unirii, până pe Bulevardul Mihai Eminescu, cu steaguri tricolore, dar și cu o coroană comemorativă, pe care au depus-o la bustul lui Alexandru Ioan Cuza, situat în fața Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

La evenimentul organizat de social-democrații botoșăneni au participat președintele organizației Doina Federovici, prim-vicepreședintele Marius Budăi, primarul municipiului Botoșani Cosmin Andrei, parlamentarii PSD, vicepreședinți ai organizației, consilieri județeni, consilieri locali din municipiul Botoșani, precum și colegi din organizația de tineret. De asemenea, a fost prezent și primarul comunei Viișoara, medicul veterinar Laurențiu Rîmbu.

Iar pentru că ziua de 24 ianuarie nu ar fi devenit sărbătoare națională fără contribuția inestimabilă a lui Alexandru Ioan Cuza, social-democrații au ținut să evidențieze unele dintre efectele reformelor domnitorului de la nivelul județului nostru.

Anul acesta, s-a discutat despre singura localitate din județ care amintește de numele domnitorului român, Cuza Vodă. Așezarea rurală se află în componența comunei Viișoara, iar detalii despre istoricul localității au fost oferite de primarul comunei Viișoara.

„Satul Cuza Vodă s-a înființat în urma împroprietăririi însurățeilor din anul 1882, în baza Legii rurale a lui Alexandru Ioan Cuza, din anul 1864. În semn de recunoștință față de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, locuitorii au denumit așezarea Cuza Vodă. Împroprietărirea s-a făcut în moșia Păltiniș, pe partea numită Dealul Ciorbenilor. Satul cu numele Cuza Vodă este menționat pentru prima dată documentar, la 15 decembrie 1898, când pământul rezervat pentru școala și biserica din sat, câte cinci hectare pentru fiecare instituție, este arendat pentru o perioadă de cinci ani lui Ioan Ștefan Ciopron. În documentele oficiale, satul Cuza Vodă este menționat în anul 1908, în comuna Păltinișul. În 1912, satul Cuza Vodă din comuna Bivolul avea 98 case locuite de 98 familii cu 240 bărbați și 214 femei. În prezent, satul Cuza Vodă are o populație de peste 550 de locuitori.”, au fost explicațiile primarului Laurențiu Rîmbu.

Denumirea satului amintește numele primului domnitor al Principatelor Române Unite, cel care a promulgat Legea rurală din 1864 prin care clăcașii au fost împroprietăriți.

Sub domnia lui Cuza s-au pus bazele statului român unitar modern, iar unirea dintre Moldova și Țara Românească, la data de 24 ianuarie 1859, au determinat un proces ireversibil – recunoașterea la nivel internațional a unui singur stat: România.

La mulți ani, români!
La mulți ani, România!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

24 ianuarie PSD Botosani (6)24 ianuarie PSD Botosani (1)24 ianuarie PSD Botosani (2)24 ianuarie PSD Botosani (3)24 ianuarie PSD Botosani (4)24 ianuarie PSD Botosani (5)24 ianuarie PSD Botosani (7)24 ianuarie PSD Botosani (8)24 ianuarie PSD Botosani (9)24 ianuarie PSD Botosani (10)24 ianuarie PSD Botosani (11)
DorohoiNews.ro, 24-01-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE
Cu durere în suflet și mare greutate, vă anunțăm trecerea la cele veșnice, roaba lui Dumnezeu, ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro