Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Alexandra Hutu

Deputatul social-democrat Alexandra Huțu îi acuză pe liderii Coaliției de guvernare ai Dreptei de încălcarea legii, impostură și pierderea oricărei legături cu viața reală a familiilor cu copii din România.

Ministrul Muncii Raluca Turcan a fost la Botoșani să le transmită botoșănenilor că Guvernul nu va respecta legile în vigoare și nu va majora în acest an nici alocațiile și nici pensiile.

„Într-un dispreț total și cu un vădit sentiment de ură față de tot ce înseamnă creșterea, educarea și sănătatea unui copil, pe rând, politrucii Dreptei, Cîțu, Orban, Barna, Turcan au anunțat că încalcă legea și nu majorează nicio alocație pentru niciun copil din România de la 1 iulie 2021 și nici de la 1 ianuarie 2022 pentru că așa au decis în Coaliție. Așadar, familiile cu copii să își pună pofta în cui și să se descurce cu 7 lei/zi pentru că miniștrii parlamentari cu 1.500 lei/zi au alte treburi mai importante de rezolvat de genul instalării ospătarilor în fruntea Agenției Naționale de Administrare Fiscală”, a declarat deputatul PSD Botoșani Alexandra Huțu.  

Suma zilnică pe care un român ar trebui să o cheltuiască pe mâncare ar fi de 19 lei, pentru a atinge necesarul celor 2.400 de calorii, recomandat pentru un adult. Copiii între 7 și 10 ani au nevoie de 1.500 până la 2.000 de calorii/zi pentru a fi sănătoși, potrivit Ministerului Sănătății din Marea Britanie, iar statul român le alocă copiilor noștri 7 lei/zi, iar guvernanților care sunt și parlamentari 1.500 lei/zi.

„Stimați apostoli ai austerității, cât de mojici puteți să fiți să luați de la gura copiilor aproape 3 miliarde de euro pentru a hrăni clientela politică atât de numeroasă de la PNL, USR, PLUS, UDMR? Cum vă permiteți să strigați de la tribuna Guvernului și a Camerei Deputaților că nu veți ține cont de legile votate în Parlament, că nu vă interesează ce se întâmplă cu cei peste 4 milioane de copii din România pentru că i-ați exclus din bugetul pentru acest an? Cine vă dă dreptul să-i privați pe acești copii de acces la educație, sănătate, alimentație și viață decentă?”, a subliniat Alexandra Huțu.

PSD va vota pentru menținerea celei de-a doua tranșe de majorare a alocațiilor de stat, prevăzute pentru 2021 și va iniția noi legi de creștere a acestora. 

„Vom depune moțiune de cenzură și separat o propunere legislativă care să oblige Guvernul Imposturii să respecte legea privind majorarea alocațiilor pentru copii. Stimați guvernanți ai Dreptei, să vă intre bine în cap o dată pentru totdeauna: viitorul copiilor noștri, dreptul la educație și sănătate și viitorul României nu se negociază cu nimeni și pentru nimic în lume!”, a completat deputatul PSD.

Conform proiectului de lege ce va fi depus de PSD, alocațiile vor crește imediat după adoptare de la 214 lei la 300 de lei pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani și de la 427 lei la 600 lei pentru copii sub 2 ani sau pentru cei cu dizabilități.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Alexandra Hutu
DorohoiNews.ro, 07-06-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colegul George Grădinariu ...

Angajăm șofer taxi!

Angajăm șofer taxi!
Căutăm șofer serios, responsabil și punctual. Program flexibil. Câștiguri avantajoase. Condiții ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal
Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajăm personal. Relații la telefon: 0747677372

Căutăm doamnă pentru menaj

Căutăm doamnă pentru menaj
Cautam doamna pentru menaj la o casa+ curte, cu experienta in treburile casnice (curatenie, calcat, etc), ...

SC BOSYBET STAR SRL solicită autorizație de mediu pentru obiectivul „LINIE PIZZA”

SC BOSYBET STAR SRL solicită autorizație de mediu pentru obiectivul „LINIE PIZZA”
Societatea Comercială BOSYBET STAR SRL solicită autorizație de mediu pentru obiectivul „LINIE ...

Vând casă

Vând casă
Vând casă la gri, str. Cuparencu, Dorohoi, 100 mp utili, 2 dormitoare (unul cu dressing), living, ...

Vând teren intravilan

Vând teren intravilan
Vând teren intravilan centrul satului Popeni.1500 mp.Telefon 0757689162

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere, pe termen lung, apartament cu două camere, recent renovat, mobilat si utilat, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro