Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

Senatorul PSD Lucian Trufin, este consternat de indiferența vădită a liberalilor aleși la nivelul județului Botoșani față de drepturile elevilor din școlile botoșănene și le solicită public să facă toate demersurile pentru sprijinirea acestora.

„Printr-un program-pilot inițiat în anul 2015,  preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din zonele cu condiții socioeconomice și geografice defavorabile, s-au bucurat de un sprijin constând în pachete alimentare, suport ce a avut un impact pozitiv asupra educației și participării copiilor la programul zilnic de activități școlare. Întrucât nivelul de trai din județul Botoșani este inferior celorlalte județe din țară, elevii botoșăneni aflați în situații de risc au beneficiat anual de facilitățile programului mai sus menționat, până anul acesta, când, din nefericire, au fost excluși de pe lista de priorități a guvernanților” a afirmat senatorul botoșănean.

Neînțelegerile dintre partidele aflate la putere par a-și pune amprenta asupra multor domenii de activitate, inclusiv asupra școlii. Parlamentarul botoșănean Lucian Trufin face apel la guvernanți să revină asupra deciziei de sprijinire a tuturor elevilor cu situații materiale precare, întrucât aceștia au nevoie de un impuls cât de mic pentru a continua să meargă la școală.

„În anii precedenți, cel puțin 3 instituții de învățământ din județ au beneficiat de acest program-pilot pentru prevenirea abandonului școlar, iar scopul său a fost  atins. Din păcate, din 2021, elevii județului Botoșani nu mai beneficiază de acest  program, întrucât Guvernul Cîțu a eliminat în mod nejustificat județul nostru de pe lista celor cu nevoi iminente. Ce concluzie tragem din această decizie? Înțelegem că în județul Botoșani nu mai există abandon școlar, că nu mai avem părinți care se confruntă cu probleme financiare, dar mai ales că elevii botoșăneni nu reprezintă un factor de interes pentru marii guvernanți liberali! Observ cu tristețe lipsa de empatie a liberalilor față de orice problemă care privește interesele botoșănenilor, deși în ceea ce privește copiii, ar trebui să realizeze că ei constituie viitorul și că trebuie să fie susținuți prin orice mijloc” a mai declarat senatorul PSD, Lucian Trufin.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

1
DorohoiNews.ro, 14-09-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Dealu Morii

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PUBLICITATE

Magistra

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Biroul notarial din Dorohoi angajează operator calculator și secretară

Biroul notarial din Dorohoi angajează operator calculator și secretară
Biroul individual notarial Amarie Ioan din Dorohoi, strada Spiru Haret nr.4 ap.3, angajează operator ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariu motivant, ...

TORFAFLOR angajează personal calificat sau necalificat dar și zilieri la secția de amenajare peisagistică

TORFAFLOR angajează personal calificat sau necalificat dar și zilieri la secția de amenajare peisagistică
SC TORFAFLOR SRL angajează personal calificat sau necalificat dar și zilieri la secția de amenajare ...

SC angajează doamnă sau domnișoară pentru postul de operator calculator

SC angajează doamnă sau domnișoară pentru postul de operator calculator
Societate comercială cu profil agricol caută în vederea angajării, doamnă sau domnișoară, ...

Închiriez apartament în blocul tip Vilă lângă Stomatologie

Închiriez apartament în blocul tip Vilă lângă Stomatologie
Se inchiriază Ap. cu 1 cameră complet mobilat și utilat cu CT pe gaze. Apartamentul este la cheie ...

Vând cazan din inox

Vând cazan din inox
Cazanul este din inox alimentar de 90 litri. Se vinde cu tot cu răcitor. Prețul 1900 lei. Telefon 0730342743

Teren intravilan de vânzare

Teren intravilan de vânzare
Teren intravilan de vânzare, intabulat pe suprafețe distincte: - 3600 m.p. - 1400 m.p. - 3500 ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere la parter pe Aleea Mărului, complet mobilat cu centrala ...

Vând spațiu central cu plan P+1

Vând spațiu central cu plan P+1
Vând spațiu central cu plan Parter plus etaj în Centru, lângă piață. Pentru mai ...

Vând porc

Vând porc
vind porc de taiat ,are cam 150 _160 kg.Pret negociabil la fata locului .Relatii telefon 0740452576 sau ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro