Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Liviu Străchinariu

Din păcate, consultările șefului statului cu partidele politice parlamentare nu au reprezentat punctul final al crizei politice pe care a generat-o coaliția PNL – USR, desemnarea ca și candidat de premier al lui Dacian Cioloș fiind doar o prelungire inutilă a situației fără ieșire în care se află România. 

Țara este menținută în această stare de blocaj pur și simplu pentru că așa vrea președintele Iohannis, unul dintre principalii responsabili ai crizei politice și guvernamentale din această perioadă, care a căzut de cuviință că formarea unui nou guvern nu este o prioritate pentru România, considerând că fostul executiv, demis prin moțiunea de cenzură, a fost doar „victima unor orgolii politice”. 

Este dramatic că România nu mai este guvernată de peste patru luni de zile. Timp de trei luni toți românii au asistat la campaniile interne ale celor două partide de la guvernare, iar în ultimele săptămâni ne-am aflat într-o criză politică profundă, după ieșirea USR-PLUS din guvern. 
Dacian Cioloș nu are nicio șansă de a fi învestit în funcția de prim ministru și de a crea o majoritate parlamentară! Fără ca PSD sau PNL să se alieze cu trădătorii de la USR, nu există această posibilitate. În consecință, consider că propunerea lui Klaus Iohannis este sortită din start unui eșec răsunător, pentru ca apoi șeful statului să vină, cel mai probabil, din nou cu varianta Florin Cîțu!

Consecințele dezastrului lăsat în urmă de fosta guvernare sunt multiple, una dintre acestea fiind schimbarea structurii Comitetului Interministerial de Coordonare al PNRR. Așa a ajuns România repetenta Europei în ceea ce privește implementarea PNRR. Pe de o parte, avem un Guvern demis, care nu poate să adopte măsurile necesare pentru a primi avansul de la Uniunea Europeană, iar pe de altă parte Executivul a schimbat, de la sine putere, structura Comitetului Interministerial de Coordonare în ciuda înțelegerii cu Comisia Europeană.

Este greu de cuantificat interesele cui le-a promovat până acum Guvernul Cîțu, însă devine tot mai evident că nu pe cele ale României. În actualul context al crizei politice și guvernamentale, PNRR riscă să devină doar un vis frumos, cu care liberalii și useriștii au ademenit românii că vor trece peste această perioadă dificilă.

Pentru a putea implementa proiectele asumate prin PNRR, dar și să depășim criza sanitară și socială de proporții în care suntem, România are nevoie de stabilitate, nu de soluții perdante. Desigur, dacă ne dorim cu adevărat să modernizăm țara și să asigurăm dezvoltarea comunităților locale.

Comunicat de presă: Liviu Străchinariu – Consilier Local ALDE Comuna Roma

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Liviu Străchinariu
DorohoiNews.ro, 15-10-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” Șendriceni
SC „SPICUL 2 SRL” Dorohoi, str. B-dul Victoriei, nr.39, jud.Botosani, solicita revizuirea ...

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată
Societate comercială din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată. Candidatul ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează
Spălătorie și curățătorie de haine, angajăm personal. Experiență la călcatul hainelor constituie ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

Căutăm colaborare / angajare programator CNC

Căutăm colaborare / angajare programator CNC
Căutăm colaborare / angajare programator CNC, part-time, se poate lucra și de acasă, strict pentru ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8
Apartamentul spre închiriere este mobilat complet, cu două camere, decomandat. Este în apropiere ...

SC Splendid SRL angajează bucătar

SC Splendid SRL angajează bucătar
SC Splendid SRL angajează bucătar. Cerem și oferin serioziate. Relații le telefon: 0747771381

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro